1 Chronicles 24:19 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Și aceasta era împărțirea lor în slujba lor, ca să vină în casa Domnului, după orânduirea lor prin Aaron, tatăl lor, cum îi poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel.
Romanian 2014
Acesta-i șiru-n care ei – Adică oamenii acei – La Casa Domnului urmau Să-și facă slujba ce-o aveau, Așa precum a rânduit Aron și cum a poruncit Chiar Dumnezeu, atunci când El, Legi i-a făcut, lui Israel.
Romanian 2015
Aceasta era ordinea lor în serviciul lor, pentru a intra în casa DOMNULUI, conform rânduielii lor, prin mâna lui Aaron, tatăl lor, precum DOMNUL Dumnezeul lui Israel îi poruncise.
Romanian 2018
Aceasta a fost ordinea în care se planificase slujba când intrau în casa lui Iahve – conform deciziilor lui Aaron – strămoșul lor – cu privire la ei. Totul s-a făcut așa cum i-a poruncit Dumnezeul lui Israel numit Iahve.
Romanian 2020
Acestea sunt grupele slujirii lor, ca să vină în casa Domnului, după regula lor, prin Aaròn, tatăl lor, după cum a poruncit Domnul Dumnezeul lui Israél.
Romanian 2021
Aceasta a fost ordinea în care aveau să facă slujba când intrau în Casa Domnului, potrivit hotărârilor date cu privire la ei prin Aaron, strămoșul lor, așa cum i-a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Romanian BDK
Ачеста ера ширул ын каре авяу сэ-шь факэ служба, ка сэ интре ын Каса Домнулуй, дупэ рындуяла пусэ де Аарон, татэл лор, потривит ку порунчиле пе каре и ле дэдусе Домнул Думнезеул луй Исраел.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Acesta era şirul în care aveau să-şi facă slujba, ca să intre în Casa Domnului, după rînduiala pusă de Aaron, tatăl lor, potrivit cu poruncile pe cari i le dăduse Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Acesta era șirul în care aveau să-și facă slujba, ca să intre în Casa Domnului, după rânduiala pusă de Aaron, tatăl lor, potrivit cu poruncile pe care i le dăduse Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Acesta era şirul în care aveau să-şi facă slujba, ca să intre în Casa Domnului, după rânduiala pusă de Aaron, tatăl lor, potrivit cu poruncile pe care i le dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel.