1 John 2:5 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
Iar cine păzește cuvântul lui, în el iubirea lui Dumnezeu este cu adevărat desăvârșită. Prin aceasta cunoaștem că suntem în el.
Romanian 2009
Însă cel care îi păzeşte cuvântul, în el cu adevărat iubirea Lui Dumnezeu este desăvârşită: prin aceasta cunoaştem că suntem în El.
Romanian 2014
Acel care, Cuvântul Lui, Îl va păzi, a Domnului Iubire va ajunge-n el, Desăvârșită-n acest fel, Și, prin aceasta, arătăm, Cum că în El, noi ne aflăm.
Romanian 2015
Dar cel ce ține cuvântul lui în el, într-adevăr, dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în el.
Romanian 2018
Dar cine își trăiește viața conform Cuvântului Său, demonstrează că are o dragoste perfectă în relația lui cu Dumnezeu. Aceasta este dovada care ne arată că suntem în El.
Romanian 2020
Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârșită. Din aceasta cunoaștem că suntem în el.
Romanian 2021
Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El.
Romanian 2022
Dar în cel care păzește Cuvântul Lui dragostea lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El.
Romanian 2023
Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El.
Romanian BDK
Дар чине пэзеште Кувынтул Луй, ын ел драгостя луй Думнезеу а ажунс десэвыршитэ; прин ачаста штим кэ сунтем ын Ел.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.