1 Peter 4:19 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Astfel și cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să‐și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, făcând binele.
Romanian 2009
Prin urmare, cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele.
Romanian 2014
Deci, cei care, pe-al vieții drum, Pe voia Lui, suferă-acum, Mereu să se îmbărbăteze Și-apoi, să își încredințeze, Netemători, sufletul lor, În credinciosul Ziditor. În urmă, trebuie – oricine – Să facă doar ce este bine.”
Romanian 2015
De aceea cei ce suferă conform voii lui Dumnezeu să își încredințeze sufletele lor lui, în facerea de bine, ca unui Creator credincios.
Romanian 2018
Deci cei care suportă adversități pentru că trăiesc în acord cu dorința lui Dumnezeu, să aibă o totală încredere în Creatorul lor și să facă în continuare ce este bine.
Romanian 2020
Pentru aceasta, și cei care suferă după voința lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele Creatorului credincios, făcând binele.
Romanian 2021
Prin urmare, aceia care suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele.
Romanian 2022
Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să‑și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine.
Romanian 2023
Așadar, cei ce suferă potrivit cu voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele!
Romanian BDK
Аша кэ чей че суферэ дупэ воя луй Думнезеу сэ-шь ынкрединцезе суфлетеле крединчосулуй Зидитор ши сэ факэ че есте бине.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.