1 Samuel 15:23 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Căci răzvrătirea este ca și păcatul ghicirii și încăpățânarea este ca nelegiuirea și ca închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și el te‐a lepădat de a fi împărat.
Romanian 2014
Căci și neascultarea, iată, E tot atât de vinovată, Precum, de vină, e ghicirea. De-asemenea, împotrivirea Nu-i mai puțin nevinovată, Decât e închinarea dată În fața terafimilor Și-a tuturor idolilor. Pentru că nu ai împlinit Poruncile ce le-ai primit Din partea Domnului, prin mine, Domnul se leapădă de tine – Precum și tu te-ai lepădat – Și nu vei mai fi împărat.”
Romanian 2015
Fiindcă răzvrătirea este ca păcatul vrăjitoriei și încăpățânarea este ca nelegiuirea și idolatria. Pentru că ai lepădat cuvântul DOMNULUI și el te-a lepădat ca împărat.
Romanian 2018
Revolta și neascultarea echivalează cu păcatul ghicirii; iar aroganța intră în categoria sfidării legii și a păcatului idolatriei. Pentru că ai refuzat să te conformezi Cuvântului lui Iahve, El ți-a retras recunoașterea ca rege!”
Romanian 2020
Căci răzvrătirea este ca păcatul ghicitoriei și încăpățânarea, ca nelegiuirea și închinarea la idoli. Pentru că te-ai îndepărtat de cuvântul Domnului, și Domnul te îndepărtează: nu vei mai fi rege!”.
Romanian 2021
Căci răzvrătirea este ca păcatul divinației, iar mândria este ca nelegiuirea și idolatria. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului, te-a respins și El ca rege.
Romanian BDK
Кэч неаскултаря есте тот атыт де виноватэ ка гичиря, ши ымпотривиря ну есте май пуцин виноватэ декыт ынкинаря ла идоль ши терафимий. Фииндкэ ай лепэдат Кувынтул Домнулуй, те ляпэдэ ши Ел ка ымпэрат.”
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Căci neascultarea este tot atît de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decît închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, te leapădă şi El ca împărat’.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.”
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat."