2 Chronicles 11:16 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Și după ei, din toate semințiile lui Israel, aceia care își puneau inima să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel, au venit la Ierusalim să jertfească Domnului Dumnezeului părinților lor.
Romanian 2014
Oamenii care s-au aflat În Israel și L-au urmat Pe Dumnezeu, când au văzut Tot ce Leviții au făcut, Ale lor case își lăsară Și la Ierusalim plecară, Spre a-I sluji Celui pe care, Părinții lor, drept Domn, Îl are.
Romanian 2015
Și, după ei, din toate triburile lui Israel, aceia care au pus în inima lor să caute pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel, au venit la Ierusalim să sacrifice DOMNULUI Dumnezeului părinților lor.
Romanian 2018
Oameni din toate triburile lui Israel care doreau din inimă să Îl caute pe Dumnezeul lui Israel numit Iahve, i-au urmat pe leviți la Ierusalim – ca să aducă sacrificii lui Iahve, adică Celui care era Dumnezeul strămoșilor lor.
Romanian 2020
După ei, din toate triburile lui Israél care și-au pus sufletele să-l caute pe Domnul Dumnezeul lui Israél, au venit la Ierusalím ca să aducă jertfe Domnului Dumnezeului părinților lor.
Romanian 2021
Toți aceia din semințiile lui Israel care aveau pe inimă să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-au urmat pe leviți la Ierusalim, ca să aducă jertfe Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor.
Romanian BDK
Ачея дин тоате семинцииле луй Исраел каре авяу пе инимэ сэ кауте пе Домнул Думнезеул луй Исраел ау урмат пе левиць ла Иерусалим, ка сэ жертфяскэ Домнулуй Думнезеулуй пэринцилор лор.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Aceia din toate seminţiile lui Israel, cari aveau pe inimă să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, au urmat pe Leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinţilor lor.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Aceia din toate semințiile lui Israel care aveau pe inimă să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-au urmat pe leviți la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinților lor.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Aceia din toate seminţiile lui Israel care aveau pe inimă să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel au urmat pe leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului Dumnezeului părinţilor lor.