2 Chronicles 2:3 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Și Solomon a trimis la Hiram, împăratul Tirului, zicând: Cum ai făcut lui David, tatăl meu, și i‐ai trimis cedri să‐și zidească o casă, pentru ca să locuiască în ea, fă și mie.
Romanian 2014
În Tir, pe-atuncea, așezat Era Hiram, drept împărat. Când Solomon, soli, a trimis, Către Hiram, astfel, a zis: „Ascultă dar, cuvântul meu: Cum i-ai făcut tatălui meu – Lui David, căruia i-ai dat Lemne de cedru de-a-nălțat O casă pentru locuit – Te rog acuma, negreșit, Și mie să îmi faci la fel Și să-mi trimiți cedri, astfel.
Romanian 2015
Și Solomon a trimis la Hiram, împăratul Tirului, spunând: Asa cum te-ai purtat cu David, tatăl meu, și i-ai trimis cedri să își construiască o casă în care să locuiască, tot astfel poartă-te cu mine.
Romanian 2018
Solomon i-a trimis un mesaj lui Hiram – regele Tirului – transmițându-i: „Comportă-te și cu mine așa cum ai procedat cu tatăl meu – cu David, căruia i-ai trimis cedrii ca să își construiască un palat în care să locuiască.
Romanian 2020
Iată, eu construiesc o casă pentru numele Domnului Dumnezeului meu ca să i-o consacru, să ard înaintea lui tămâie aromată, [să așez] mereu [pâinea] punerii înainte, să aduc arderi de tot dimineața și seara, [să celebrez zilele] de sa bát, cele de lună nouă și sărbătorile Domnului Dumnezeului nostru. Aceasta este [o lege] veșnică în Israél.
Romanian 2021
Solomon i-a trimis un mesaj lui Huram, regele Tyrului, zicând: „Fă-mi și mie cum i-ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri ca să-și construiască un palat în care să locuiască.
Romanian BDK
Соломон а тримис сэ спунэ луй Хирам, ымпэратул Тирулуй: „Фэ-мь ши мие кум ай фэкут татэлуй меу Давид, кэруя й-ай тримис чедри ка сэ-шь зидяскэ о касэ де локуит.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Solomon a trimes să spună lui Hiram, împăratul Tirului: ’Fă-mi şi mie cum ai făcut tatălui meu David, căruia i-ai trimes cedri, ca să-şi zidească o casă de locuit.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Solomon a trimis să-i spună lui Hiram, împăratul Tirului: „Fă-mi și mie cum i-ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri ca să-și zidească o casă de locuit!
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Solomon a trimis să spună lui Hiram, împăratul Tirului: "Fă-mi şi mie cum ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-şi zidească o casă de locuit.