2 Chronicles 20:34 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Și celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi și cele de pe urmă, iată, sunt scrise în cuvintele lui Iehu, fiul lui Hanani, care sunt cuprinse în cartea împăraților lui Israel.
Romanian 2014
Dar toate câte-au fost făcute De Iosafat, au fost trecute În cărțile pe cari le scrise Cel care, Iehu, se numise. Iehu era acela care, Drept tată, pe Hanani-l are. Și în cuprinsul cărților Ce sunt ale-mpăraților Cari la domnie au venit Și-n Israel au stăpânit, E prinsă cartea amintită, Care de Iehu-i ticluită.
Romanian 2015
Și restul faptelor lui Iosafat, cele dintâi și cele din urmă, iată, sunt scrise în cartea lui Iehu, fiul lui Hanani, care este menționat în cartea împăraților lui Israel.
Romanian 2018
Celelalte fapte ale lui Iehoșafat – de la începutul guvernării lui și până la sfârșitul ei – au fost scrise în „Cronicile lui Iehu”, fiul lui Hanani. Ele au fost incluse în „Cartea regilor poporului Israel”.
Romanian 2020
Celelalte fapte ale lui Iosafát, cele dintâi și cele de pe urmă, iată-le scrise între Faptele lui Iehú, fiul lui Hanáni, care face parte din Cartea Regilor lui Israél.
Romanian 2021
Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise în „Cronicile lui Iehu“, fiul lui Hanani, care au fost incluse în „Cartea regilor lui Israel“.
Romanian BDK
Челелалте фапте але луй Иосафат, челе динтый ши челе де пе урмэ, сунт скрисе ын история луй Иеху, фиул луй Ханани, каре есте купринсэ ын картя ымпэрацилор луй Исраел.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintîi şi cele de pe urmă, sînt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în Cartea împăraților lui Israel.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel.