2 Chronicles 29:1 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Ezechia a început să domnească pe când era de douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Abia, fiica lui Zaharia.
Romanian 2014
Astfel, în Iuda a venit La-mpărăție și-a domnit Al lui Ahaz fecior, cel care, Drept Ezechia, nume, are. Ani douăzeci și cinci avuse, Când – împărat – el se făcuse Și douăzeci și nouă-a stat Pe scaunul de împărat. El, la Ierusalim, ședea, Căci de acolo-mpărățea. În ce-o privește pe-a lui mamă, Aceasta, Abua, se cheamă. Iar după neam, ea se arată, Drept a lui Zaharia fată.
Romanian 2015
Ezechia era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Abiia, fiica lui Zaharia.
Romanian 2018
Ezechia a devenit rege la vârsta de douăzeci și cinci de ani; și a guvernat la Ierusalim douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abia; și era fiica lui Zaharia.
Romanian 2020
Ezechía a devenit rege când avea douăzeci și cinci de ani și a fost rege douăzeci și nouă de ani la Ierusalím. Numele mamei sale era Abía, fiica lui Zaharía.
Romanian 2021
Ezechia a devenit rege la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abia și era fata lui Zaharia.
Romanian BDK
Езекия а ажунс ымпэрат ла вырста де доуэзечь ши чинч де ань ши а домнит доуэзечь ши ноуэ де ань ла Иерусалим. Мама са се кема Абия, фата луй Захария.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Ezechia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia.