2 Chronicles 32:22 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Și Domnul a mântuit pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor și i‐a apărat de jur împrejur.
Romanian 2014
În felu-acesta, au scăpat Cei ce-n Ierusalim au stat Și-asemenea și Ezechia Care și-a întărit domnia, Pentru că Domnul Dumnezeu, De grijă, le-a purtat mereu, Iar cei care-i înconjurau, La depărtare se țineau.
Romanian 2015
Astfel DOMNUL a salvat pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor celorlalți și i-a călăuzit de fiecare parte.
Romanian 2018
Așa a salvat Iahve pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului de Sanherib – regele Asiriei – și de toți ceilalți dușmani ai lor. El i-a protejat din toate părțile.
Romanian 2020
Domnul i-a eliberat pe Ezechía și pe locuitorii Ierusalímului din mâna lui Senaheríb, regele Asíriei, și din mâna tuturor și i-a ocrotit de jur împrejur.
Romanian 2021
Așa i-a salvat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i-a protejat din toate părțile.
Romanian BDK
Астфел а скэпат Домнул пе Езекия ши пе локуиторий Иерусалимулуй дин мына луй Санхериб, ымпэратул Асирией, ши дин мына тутурор ши й-а окротит ымпотрива челор че-й ымпресурау.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mîna tuturor, şi i- a ocrotit împotriva celor ce- i împresurau.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Astfel i-a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor și i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.