2 Kings 17:7 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Și a fost așa pentru că copiii lui Israel păcătuiseră împotriva Domnului Dumnezeului lor care‐i scosese din țara Egiptului de sub mâna lui Faraon, împăratul Egiptului și s‐au temut de alți dumnezei
Romanian 2014
Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Căci Israelul a uitat De Cel care l-a scos afară, Atunci când rob era în țară, La Egipteni. El a uitat De Domnul său și a urmat Alți dumnezei, străini de el.
Romanian 2015
Și a fost astfel, deoarece copiii lui Israel păcătuiseră împotriva DOMNULUI Dumnezeul lor, care îi scosese din țara Egiptului, de sub mâna lui Faraon împăratul Egiptului, și s-au temut de alți dumnezei,
Romanian 2018
Aceste lucruri s-au întâmplat pentru că poporul Israel a păcătuit împotriva Dumnezeului lor numit Iahve – Cel care i-a scos de pe teritoriul Egiptului de sub dominația faraonului, monarhul Egiptului. Ei s-au închinat înaintea altor (dumne) zei
Romanian 2020
Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că fiii lui Israél au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor, care-i scosese din țara Egiptului, de sub mâna lui Faraón, regele Egiptului, și pentru că s-au temut de dumnezei străini.
Romanian 2021
Acestea s-au întâmplat din cauză că fiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lor, Care i-a scos din țara Egiptului, de sub stăpânirea lui Faraon, regele Egiptului. Ei s-au temut de alți dumnezei
Romanian BDK
Лукрул ачеста с-а ынтымплат пентру кэ копиий луй Исраел ау пэкэтуит ымпотрива Домнулуй Думнезеулуй лор, каре-й скосесе дин цара Еӂиптулуй, де суб мына луй Фараон, ымпэратул Еӂиптулуй, ши пентру кэ с-ау ынкинат ла алць думнезей.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Lucrul acesta s'a întîmplat pentrucă copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lor, care- i scosese din ţara Egiptului, de supt mîna lui Faraon, împăratul Egiptului, şi pentrucă s'au închinat la alţi dumnezei.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lor, care-i scosese din țara Egiptului, de sub mâna lui Faraon, împăratul Egiptului, și pentru că s-au închinat la alți dumnezei.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna lui faraon, împăratul Egiptului, şi pentru că s-au închinat la alţi dumnezei.