2 Kings 22:19 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Fiindcă ți s‐a muiat inima și te‐ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am vorbit împotriva locului acestuia și împotriva locuitorilor lui că vor ajunge o pustiire și un blestem și ți‐ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea mea, te‐am ascultat și eu, zice Domnul.
Romanian 2014
„Văd că smerit te-ai arătat, Iar inima ți s-a mișcat, Atuncea când ai auzit Cuvintele ce le-am rostit Eu, împotriva locului, Precum și-a oamenilor lui, Ce vor ajunge un semn care E de blestem și spaimă mare. Ai plâns și Mi te-ai închinat, Iar straiul ți l-ai sfâșiat. Tot ceea ce tu ai făcut, Sigur să fii, că am văzut.
Romanian 2015
Pentru că inima ta a fost moale și te-ai umilit înaintea DOMNULUI când ai auzit ce am vorbit împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor săi, că vor deveni o pustiire și un blestem, și ți-ai rupt hainele și ai plâns înaintea mea eu de asemenea te -am ascultat, spune DOMNUL.
Romanian 2018
Am observat că ți s-a înmuiat inima și că te-ai smerit înaintea lui Iahve când ai auzit ce am declarat împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, spunând că vor ajunge de spaimă și de blestem. Am remarcat și faptul că ți-ai rupt hainele și că ai plâns în fața Mea. Iahve te asigură că a auzit!
Romanian 2020
‹Pentru că inima ta s-a înduioșat, pentru că te-ai umilit înaintea Domnului când ai ascultat cuvintele mele împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor săi, că vor deveni distrugere și blestem, ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea mea, iar eu te-am auzit – oracolul Domnului –,
Romanian 2021
‘Pentru că ți s-a înmuiat inima și te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am rostit împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui – că vor ajunge de spaimă și de blestem – pentru că ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, iată că și Eu am auzit, zice Domnul!
Romanian BDK
‹Пентру кэ ци с-а мишкат инима, пентру кэ те-ай смерит ынаинтя Домнулуй кынд ай аузит че ам спус ымпотрива ачестуй лок ши ымпотрива локуиторилор луй, каре вор ажунӂе де спаймэ ши де блестем, ши пентру кэ ць-ай сфышият хайнеле ши ай плынс ынаинтя Мя, ши Еу ам аузит›, зиче Домнул.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
, Pentrucă ţi s'a mişcat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea Domnului cînd ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentrucă ţi-ai sfîşiat hainele, şi ai plîns înaintea Mea, şi Eu am auzit, -zice Domnul. -
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
‹Pentru că ți s-a mișcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă și de blestem, și pentru că ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, și Eu am auzit›, zice Domnul,
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
"Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit – zice Domnul. –