2 Kings 23:3 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Și împăratul a stătut lângă stâlp și a făcut un legământ înaintea Domnului că va umbla după Domnul și va păzi poruncile lui și mărturiile lui și așezămintele lui, din toată inima și din tot sufletul, ca să întărească cuvintele legământului acestuia care sunt scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a stătut în acest legământ.
Romanian 2014
Pe scaunul de domnitor Șezuse Iosia atunci, Și ale Domnului porunci, Cu-atenție, le-a ascultat. Un legământ a încheiat Apoi, în fața Domnului – Și el și tot poporul lui – Prin care toți s-au obligat Ca să păzească, ne-ncetat, Învățăturile primite Și legile ce-au fost citite.
Romanian 2015
Și împăratul a stat în picioare lângă un stâlp și a făcut un legământ înaintea DOMNULUI, de a umbla în urma DOMNULUI și de a păzi poruncile lui și mărturiile lui și statutele lui, cu toată inima lor și cu tot sufletul lor, pentru a împlini cuvintele acestui legământ care erau scrise în această carte. Și tot poporul a stat în picioare pentru legământ.
Romanian 2018
Regele a stat în picioare lângă stâlpul lui și a ratificat un (nou) legământ înaintea lui Iahve. În baza acelui legământ, el a decis ca din toată inima și din tot sufletul lui să Îl urmeze pe Iahve și să respecte poruncile, declarațiile și deciziile Sale. Astfel s-a angajat el să se conformeze cuvintelor legământului care erau scrise în acea carte. Și tot poporul a fost inclus în acel legământ.
Romanian 2020
Regele a stat lângă coloană și a încheiat alianța înaintea Domnului că-l va urma pe Domnul și va păzi poruncile lui, mărturiile lui și hotărârile sale din toată inima și din tot sufletul, întărind cuvintele acestei alianțe scrise în această carte. Și tot poporul a consimțit la alianță.
Romanian 2021
Regele a stat în picioare lângă stâlpul său și a încheiat un legământ înaintea Domnului, luând decizia să-L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și hotărârile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele acestui legământ, scrise în Cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legământ.
Romanian BDK
Ымпэратул стэтя пе скаунул луй ымпэрэтеск ши а фэкут легэмынт ынаинтя Домнулуй, ындаторинду-се сэ урмезе пе Домнул ши сэ пэзяскэ порунчиле, ынвэцэтуриле ши леӂиле Луй дин тоатэ инима ши дин тот суфлетул луй, ка сэ ымплиняскэ астфел кувинтеле легэмынтулуй ачестуя, скрисе ын картя ачаста. Ши тот попорул а интрат ын легэмынт.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legămînt.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc și a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să-L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legământ.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorându-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ.