2 Samuel 15:12 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Și Absalom a trimis după Ahitofel Ghilonitul, sfetnicul lui David, din cetatea sa, din Ghilo, pe când jertfea jertfe. Și uneltirea a fost puternică fiindcă poporul se înmulțea mereu lângă Absalom.
Romanian 2014
El multe jertfe-a pregătit, Din animalele-adunate. Apoi, l-a Ghilo, în cetate – Să-l cheme pe Ahitofel – Trimise soli. Omul acel Sfetnic era, printre cei care, David, în slujba sa, îi are. Întreaga uneltire-ndat’ Mare putere-a căpătat, Căci tot mai mult popor mergea, La Absalom, și-l sprijinea.
Romanian 2015
Și Absalom a trimis după Ahitofel ghilonitul, sfătuitorul lui David, din cetatea sa, din Ghilo, în timp ce oferea sacrificii. Și uneltirea era puternică, pentru că poporul se înmulțea continuu lângă Absalom.
Romanian 2018
În timp ce aducea sacrificiile, Absalom a trimis pe cineva în orașul Ghilo ca să se ducă la ghilonitul Ahitofel – consilierul lui David. Complotul lua amploare; și tot mai mulți din popor treceau de partea lui Absalom.
Romanian 2020
Absalóm a trimis după Ahitófel din Ghiló, consilier al lui Davíd în cetatea sa Ghiló când Absalóm aducea jertfele. Intriga era puternică, iar poporul care era cu Absalóm era din ce în ce mai mult.
Romanian 2021
În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Conspirația lua amploare, și tot mai mult popor trecea de partea lui Absalom.
Romanian BDK
Пе кынд адучя Абсалом жертфеле, а тримис ын четатя Гило дупэ Ахитофел Гилонитул, сфетникул луй Давид. Унелтиря кэпэта путере ши попорул се ындрепта ын нумэр тот май маре де партя луй Абсалом.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Pe cînd aducea Absalom jertfele, a trimes în cetatea Ghilo după Ahitofel, Ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare... de partea lui Absalom.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, și poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.