2 Samuel 19:18 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Și a trecut luntrea ca să treacă dincolo casa împăratului și să facă ce era bun în ochii săi. Și Șimei, fiul lui Ghera, a căzut înaintea împăratului când trecea peste Iordan.
Romanian 2014
Tocmai atunci, pe împărat, Că într-o luntre, s-a urcat. Șimei fugi-naintea lui, Și-n fața împăratului, Jos, la pământ, s-a aruncat Cu toți ai săi, și s-a-nchinat.
Romanian 2015
Și a trecut un bac ca să treacă dincolo casa împăratului și să facă ce i se părea bine. Și Șimei, fiul lui Ghera, a căzut înaintea împăratului, pe când el trecea Iordanul.
Romanian 2018
El a traversat vadul ca să ajute familia regelui să treacă pe cealaltă parte și ca să facă orice ar mai fi dorit regele. După ce a trecut Iordanul – Șimei – fiul lui Ghera, s-a aplecat înaintea regelui;
Romanian 2020
O mie de oameni din Beniamín erau cu el. Țibá, slujitorul casei lui Saul, și cei cincisprezece fii ai lui și cei douăzeci de slujitori ai lui erau cu el. Ei au trecut Iordánul înaintea regelui.
Romanian 2021
El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință. Șimei, fiul lui Ghera, s-a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul.
Romanian BDK
Лунтря пусэ ла ындемына ымпэратулуй токмай порнисе ка сэ-й трякэ ши каса динколо; ши ын клипа кынд ера сэ трякэ ымпэратул Йорданул, Шимей, фиул луй Гера, с-а ынкинат ынаинтя луй.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Luntrea, pusă la îndemîna împăratului, tocmai pornise ca să- i treacă şi casa dincolo; şi în clipa cînd era să treacă împăratul Iordarnul, Şimei, fiul lui Ghera, s'a închinat înaintea lui.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Luntrea pusă la îndemâna împăratului tocmai pornise ca să-i treacă și casa dincolo; și în clipa când era să treacă împăratul Iordanul, Șimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Luntrea pusă la îndemâna împăratului tocmai pornise ca să-i treacă şi casa dincolo; şi în clipa când era să treacă împăratul Iordanul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.