2 Samuel 19:9 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Și tot poporul s‐a certat în toate semințiile lui Israel zicând: Împăratul ne‐a scăpat din mâna vrăjmașilor noștri și ne‐a mântuit din mâna filistenilor și acum a fugit din țară dinaintea lui Absalom.
Romanian 2014
În semințiile pe care, Neamul lui Israel le are, Întreg poporul s-a certat: „Iată, al nostru împărat” – Oameni-au zis – „ne-a izbăvit De toți cei ce ne-au prigonit. Pe Filisteni, el i-a bătut Și ne-a scăpat. Toți am văzut Că ne-a ferit de orice rău. Și-acuma, pentru fiul său – Pentru-Absalom – a trebuit, Din țară, ca să fi fugit.
Romanian 2015
Și tot poporul se certa în toate triburile lui Israel, spunând: Împăratul ne-a salvat din mâna dușmanilor noștri și ne-a eliberat din mâna filistenilor; și acum a fugit din țară din cauza lui Absalom.
Romanian 2018
În toate clanurile urmașilor lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei, zicând: „Regele ne-a eliberat de opresiunea dușmanilor noștri. El a fost cel care ne-a salvat de dominația filistenilor; iar acum a fost obligat să fugă din țară, alungat de Absalom.
Romanian 2020
Atunci regele s-a ridicat și a stat la poartă. Au spus întregului popor: „Iată, regele stă la poartă!”. Tot poporul a venit înaintea regelui, iar Israél a fugit fiecare la cortul lui.
Romanian 2021
În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne-a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne-a eliberat din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, alungat de Absalom.
Romanian BDK
Ши ын тоате семинцииле луй Исраел, тот попорул се черта зикынд: „Ымпэратул не-а избэвит дин мына врэжмашилор ноштри, ел не-а скэпат дин мына филистенилор, ши акум а требуит сэ фугэ дин царэ динаинтя луй Абсалом.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicînd: ’Împăratul ne- a izbăvit din mîna vrăjmaşilor noştri, el ne- a scăpat din mîna Filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Și în toate semințiile lui Israel tot poporul se certa zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmașilor noștri; el ne-a scăpat din mâna filistenilor; și acum a trebuit să fugă din țară dinaintea lui Absalom.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicând: "Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor noştri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.