Acts 20:7 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
Și în ziua întâi a săptămânii când ne‐am adunat ca să frângem pâinea, Pavel a stat de vorbă cu ei având de gând să plece a doua zi; și a întins cuvântul până la miezul nopții.
Romanian 2009
În prima zi a săptămânii eram adunaţi să frângem pâinea şi Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea cu ucenicii, iar cuvântarea lui s-a prelungit până la miezul nopţii.
Romanian 2014
În prima zi din săptămână, Ne-am adunat cu toții, până Vom frânge pâinea. A vorbit Pavel, atunci, necontenit, Până în miez de noapte, vrând Să plece-n zori, cât mai curând.
Romanian 2015
Și în prima zi a săptămânii, când discipolii s-au adunat să frângă pâinea, Pavel le-a predicat, pregătit să plece a doua zi; și a continuat vorbirea până la miezul nopții.
Romanian 2018
În prima zi a săptămânii, când eram adunați ca să rupem pâinea, Pavel a vorbit discipolilor. Și pentru că a doua zi trebuia să plece, își prelungise mesajul până la jumătatea nopții.
Romanian 2020
În prima zi a săptămânii eram adunați ca să frângem pâinea. Paul, care avea să plece a doua zi, le vorbea. El și-a prelungit predica până la miezul nopții.
Romanian 2021
În prima zi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care urma să plece a doua zi, stătea de vorbă cu ucenicii și și-a prelungit vorbirea până la miezul nopții.
Romanian 2022
În prima zi a săptămânii, când eram adunați ca să frângem pâinea, Pavel a început o cuvântare și, fiindcă avea de gând să plece a doua zi, și‑a prelungit vorbirea până la miezul nopții.
Romanian 2023
În prima zi a săptămânii, fiind adunați ca să frângem pâinea, Pavel a început să le vorbească. Fiind gata să plece a doua zi, și-a prelungit cuvântarea până la miezul nopții.
Romanian BDK
Ын зиуа динтый а сэптэмыний, ерам адунаць лаолалтэ ка сэ фрынӂем пыня. Павел, каре требуя сэ плече а доуа зи, ворбя ученичилор ши шь-а лунӂит ворбиря пынэ ла мезул нопций.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
În ziua dintîi a săptămînii, eram adunaţi la olaltă ca să frîngem pînea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi- a lungit vorbirea pînă la miezul nopţii.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
În ziua dintâi a săptămânii eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, le vorbea ucenicilor și și-a lungit vorbirea până la miezul nopții.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.