Acts 28:19 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
Dar când iudeii au vorbit împotrivă, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cesarul; nu că aș avea ceva ca să învinuiesc neamul meu.
Romanian 2009
Însă când iudeii s-au împotrivit, a trebuit să fac apel la Cezar, deşi nu mă gândeam să-mi învinuiesc propriul popor.
Romanian 2014
Iudeii s-au împotrivit Și, astfel, eu am fost silit, Să cer a fi înfățișat Cezarului, ca judecat, Să fiu, de el. Dar eu nu am Nici un gând rău pentru-al meu neam.
Romanian 2015
Dar după ce iudeii au vorbit împotrivă, am fost constrâns să apelez la Cezar; nu că aș avea ceva de care să acuz națiunea mea.
Romanian 2018
Dar pentru că iudeii au contestat decizia lor, am fost determinat să solicit judecarea cazului meu în fața Cezarului, deși nu intenționez să îmi acuz poporul.
Romanian 2020
Dar pentru că iudeii se împotriveau, am fost nevoit să fac apel la Cézar, nu ca și cum aș fi avut ceva ca să-mi acuz neamul.
Romanian 2021
Dar, pentru că iudeii s-au împotrivit, am fost constrâns să fac apel la Cezar, deși nu aveam de adus nicio acuzație împotriva poporului meu.
Romanian 2022
Dar iudeii s‑au împotrivit și am fost nevoit să fac apel la cezar, dar nu fiindcă aș fi avut de gând să‑mi învinuiesc neamul.
Romanian 2023
Dar pentru că iudeii s-au împotrivit, am fost nevoit să fac apel la Cezar, dar nu pentru că aș avea să-mi acuz neamul de ceva.
Romanian BDK
Дар иудеий с-ау ымпотривит ши ам фост силит сэ чер сэ фиу жудекат де Чезар, фэрэ сэ ам де алтфел ничун гынд сэ пырэск нямул меу.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Dar Iudeii s'au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel niciun gînd să pîrăsc neamul meu.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Dar iudeii s-au împotrivit și am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.