Amos 1:3 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Damascului și pentru patru nu voi întoarce pedeapsa lui; fiindcă au treierat Galaadul cu treierătoare de fier.
Romanian 2014
Atunci când Domnul a venit, În felu-acesta, a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri, pe care Țara Damascului le are. Ba, patru sunt și, pentru ele, Nu-Mi schimb Eu, gândurile Mele. Al Galaadului ținut – Prin el, atunci când au trecut – L-au treierat. Dar când lucrau, Treierători de fier, aveau.
Romanian 2015
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Damascului și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au treierat Galaadul cu unelte de vânturat, de fier;
Romanian 2018
Iahve spune: «Pentru trei nedreptăți ale Damascului, ba chiar pentru patru, nu Îmi voi retrage mânia; pentru că a tăiat Ghiladul cu treierătoarea de fier.
Romanian 2020
Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Damáscului, ba pentru patru, nu voi reveni, pentru că au treierat Galaádul cu treierătoarea de fier.
Romanian 2021
Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Damascului, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a treierat Ghiladul cu tăvălugurile de fier.
Romanian 2022
Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale Damascului, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier,
Romanian BDK
Аша ворбеште Домнул: „Пентру трей нелеӂюирь але Дамаскулуй, ба пентру патру, ну-Мь скимб хотэрыря, пентру кэ ау треерат Галаадул ку треерэтоаря де фер.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Aşa vorbeşte Domnul: ’Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fer.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Aşa vorbeşte Domnul: "Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier.