Amos 1:6 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Gazei și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa ei; fiindcă au dus robi o robie întreagă, dându‐i Edomului.
Romanian 2014
Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Gaza și-al ei ținut le are. Ba, patru sunt și pentru ele, Nu-Mi schimb Eu, gândurile Mele, Căci au luat prinși de război, Dându-i Edomului apoi.
Romanian 2015
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Gazei și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dus în captivitate pe toți captivii, ca să îi dea Edomului;
Romanian 2018
Iahve vorbește din nou: «Pentru trei nedreptăți ale Gazei, ba chiar pentru patru, să știți că nu Îmi voi retrage mânia; pentru că a dus în exil mari grupuri de oameni, ca să le predea Edomului.
Romanian 2020
Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Gázei, ba pentru patru, nu voi reveni, pentru că i-au dus în captivitate pe toți captivii ca să-i abandoneze lui Edóm.
Romanian 2021
Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Gazei, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a dus în exil comunități întregi, ca să le dea pe mâna Edomului.
Romanian 2022
Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale Gazei, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că i-a luat prinși de război pe toți cei cuceriți și i‑a dat Edomului,
Romanian BDK
Аша ворбеште Домнул: „Пентру трей нелеӂюирь але Газей, ба пентру патру, ну-Мь скимб хотэрыря, пентру кэ ау луат пе тоць оамений приншь де рэзбой ши й-ау дат Едомулуй,
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Aşa vorbeşte Domnul: ’Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului:
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că i-au luat pe toți oamenii prinși de război și i-au dat Edomului.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Aşa vorbeşte Domnul: "Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului: