Daniel 11:6 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și după câțiva ani vor face legătură de rudenie și fiica împăratului de la miazăzi va veni la împăratul de la miazănoapte ca să facă o învoire; dar ea nu va păstra puterea brațului ei și nici el nu va sta, nici brațul lui; dar ea va fi dată, și cei ce au adus‐o, și cel ce a născut‐o, și cel ce o întărea în acele vremuri.
Romanian 2014
În urmă, au să se unească Acele două-mpărății, La numai câțiva ani, să știi. Fata celui ce-i împărat În miazăzi încoronat, În miazănoapte o să vie, Căci ea are a-i fi soție Celui care s-a înălțat, În miazănoapte, împărat. În acest fel, fără-ndoială, O să se facă o-nvoială. Însă această încercare, Ca mijloc de ajutorare, Nici un folos nu va avea. Alte-ncercări, de-asemenea – Așa cum o să se vădească – Nu vor putea să-i folosească. Fata, la moarte, va fi dată Apoi, la fel și al ei tată – Cu tot alaiul ce-l avea – Și cei ce s-au legat de ea.
Romanian 2015
Și la sfârșitul anilor, ei se vor alătura; căci fiica împăratului sudului va veni la împăratul nordului să facă o înțelegere; dar ea nu va păstra puterea brațului; nici nu va sta el în picioare, nici brațul său; ci ea va fi dată și cei care au adus-o și cel care a născut-o și cel care a întărit-o în acele timpuri.
Romanian 2018
După câțiva ani, ei se vor alia. Fiica regelui din sud va veni la regele din nord, ca să ratifice alianța. Totuși, această alianță nu va fi respectată. Deci acel rege și autoritatea lui nu vor exista pentru mult timp. Fata va fi omorâtă împreună cu însoțitorii ei. Vor muri atunci și cel în familia căruia s-a născut, împreună cu cel care a susținut-o. În acele vremuri,
Romanian 2020
La sfârșitul anilor, se vor uni, iar fiica regelui din sud va veni la regele din nord și vor face înțelegere. Ea nu-și va păstra puterea brațului și nici el nu va rămâne [în picioare], nici descendența lui. Vor fi dați [abandonării] ea, cel care i-a dat naștere și cel care a întărit-o în timpurile [acelea].
Romanian 2021
După câțiva ani se vor uni prin alianță. Fata regelui din sud va veni la regele din nord ca să facă o înțelegere. Dar ea nu-și va păstra puterea oștii, iar el și oastea lui nu vor dura. Și fata va fi dată la moarte împreună cu însoțitorii ei, cu cel din care s-a născut și cu cel ce a sprijinit-o. În acele vremuri,
Romanian 2022
După câțiva ani, se vor alia: fiica împăratului de la miazăzi va fi dată în căsătorie împăratului de la miazănoapte, ca garanție a păcii. Dar ea nu‑și va păstra puterea și nici puterea lui nu va rezista. Prințesa va fi dată la moarte, împreună cu cei care o aduseseră, cu cel ce‑i dăduse naștere și cu cel ce o ținuse.
Romanian BDK
Дупэ кыцьва ань, се вор уни, ши фата ымпэратулуй де ла мязэзи ва вени ка невастэ ла ымпэратул де ла мязэноапте, ка сэ факэ о ынвоялэ. Дар ачесте мижлоаче де ажутораре ну вор авя ничо путере ши нич челелалте мижлоаче але ей ну вор путя цине пепт, чи еа ва фи датэ ла моарте ымпреунэ ку алаюл ей, ку татэл ей ши ку чел че с-а легат ку еа.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
După cîţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului dela miază zi va veni ca nevastă la împăratul dela miază noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine pept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s'a legat cu ea.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
După câțiva ani se vor uni, și fata împăratului de la miazăzi va veni ca nevastă la împăratul de la miazănoapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nicio putere și nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ține piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei și cu cel ce s-a legat cu ea.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
După câţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului de la miazăzi va veni ca nevastă la împăratul de la miazănoapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nicio putere şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea.