Daniel 12:1 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și în vremea aceea se va scula Mihail, mai marele cel mare, care stă pentru copiii poporului tău: și va fi o vreme de strâmtorare cum n‐a fost niciodată de când a fost un neam până în vremea aceea. Și în vremea aceea poporul tău va fi scăpat, oricine se va afla scris în carte.
Romanian 2014
„În vremea ‘ceea, va apare Al vostru voievod, cel care, Drept Mihail, este chemat. Atunci, el se va fi-nălțat, Căci el, pentru al tău popor, Se-arată-a fi ocrotitor. Va fi un timp de strâmtorare. Necazul fi-va foarte mare, Precum n-a mai fost de când sânt Neamuri aflate pe pământ. Dar mântuit are să fie Poporul tău, când o să vie Vremea aceea. Negreșit, Are să fie mântuit Atunci, numai acela care, În carte, scris, numele-și are.
Romanian 2015
Și în acel timp Mihail se va ridica, marele prinț care stă în picioare pentru copiii poporului tău; și va fi un timp de necaz, cum nu a mai fost de când a fost vreo națiune până la acel timp; și în acel timp poporul tău va fi eliberat, fiecare ce va fi găsit scris în carte.
Romanian 2018
În acea vreme, va veni Mihail, marele conducător care protejează poporul tău. Va fi un timp de necaz – cum nu a fost de la începutul popoarelor și până atunci. Dar în acele vremuri, din poporul tău vor fi salvați toți aceia care își vor găsi numele scris în carte.
Romanian 2020
În acel timp, se va ridica Mihaél, marele conducător care stă peste fiii poporului tău. Va fi un timp de strâmtorare cum nu a mai fost de când există un popor și până în acel timp. În acel timp, va fi salvat poporul tău, oricine va fi găsit scris în carte.
Romanian 2021
În vremea aceea, se va ridica Mihail, marea căpetenie, protectorul poporului tău. Va fi o vreme de necaz, cum n-a fost de la începutul națiunilor și până atunci. Dar în vremea aceea poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în Carte.
Romanian 2022
În vremea aceea se va ridica marea căpetenie Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău. Și va fi un timp de necaz cum n‑a fost de când este lumea și până în vremea aceea; dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit – oricine va fi găsit scris în carte.
Romanian BDK
Ын время ачея се ва скула мареле воевод Михаил, окротиторул копиилор попорулуй тэу; кэч ачаста ва фи о време де стрымтораре кум н-а май фост де кынд сунт нямуриле ши пынэ ла время ачаста. Дар, ын время ачея, попорул тэу ва фи мынтуит, ши ануме орьчине ва фи гэсит скрис ын карте.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n'a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.