Daniel 12:7 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și am auzit pe bărbatul îmbrăcat în in care era deasupra apelor râului și el și‐a îndreptat dreapta și stânga spre ceruri și a jurat pe cel ce este viu în veac că este pentru o vreme, vremuri și o jumătate; și când se va împlini sfărâmarea puterii poporului sfânt, toate acestea se vor săvârși.
Romanian 2014
Atuncea, eu l-am auzit Pe omul cel înveșmântat În strai de in, care a stat, Deasupra apei râului. Către înaltul cerului, El, brațele, și-a ridicat Și-n urmă, omul a jurat Pe-Acela care Se vădește Precum că veșnic viețuiește, Că „timpurile arătate Vor fi trei vremi și jumătate Iar toate lucrurile-aceste – De care voi ați prins de veste – Se vor sfârși când, negreșit, Poprorul sfânt va fi zdrobit Și-a lui putere, nimicită.”
Romanian 2015
Și am auzit pe bărbatul îmbrăcat în in, care era pe apele râului, când și-a ridicat mâna sa dreaptă și mâna sa stângă la cer și a jurat prin cel care trăiește pentru totdeauna că aceasta va fi pentru un timp, timpuri și o jumătate; și după ce va fi împlinit împrăștierea puterii poporului sfânt, toate acestea se vor termina.
Romanian 2018
Bărbatul îmbrăcat în haine de in și care era deasupra apelor râului, a ridicat mâna dreaptă și mâna stângă spre cer. Atunci l-am auzit jurând pe Cel care este etern viu, zicând: „Va mai fi o perioadă, încă două și apoi jumătate de perioadă! Când forța sfântului popor va fi decimată, atunci se vor întâmpla toate aceste lucruri.”
Romanian 2020
Apoi l-am auzit pe omul îmbrăcat în in, care stătea deasupra apelor râului; el și-a ridicat mâna dreaptă și cea stângă spre ceruri și a jurat pe Cel veșnic Viu: „Va fi pentru un timp, timpuri și jumătate. Când se va sfârși zdrobirea puterii poporului celui sfânt, toate acestea se vor termina”.
Romanian 2021
Bărbatul îmbrăcat în in, care era deasupra apelor râului, a ridicat mâna dreaptă și mâna stângă spre ceruri și l-am auzit jurând pe Cel Veșnic Viu, astfel: ‒ Va mai fi o vreme, vremuri și o jumătate de vreme! Când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot, atunci se vor împlini toate aceste lucruri.
Romanian 2022
Și am auzit răspunsul Celui îmbrăcat în veșminte albe de in, care stătea deasupra apelor râului: El Și‑a ridicat spre cer mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic că mai întâi vor trece o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme și că toate acestea se vor sfârși când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.
Romanian BDK
Ши ам аузит пе омул ачела ымбрэкат ын хайне де ин, каре стэтя дясупра апелор рыулуй; ел шь-а ридикат спре черурь мына дряптэ ши мына стынгэ ши а журат пе Чел че трэеште вешник кэ вор май фи о време, доуэ времурь ши о жумэтате де време ши кэ тоате ачесте лукрурь се вор сфырши кынд путеря попорулуй сфынт ва фи здробитэ де тот.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor rîului; el şi- a ridicat spre ceruri mîna dreaptă şi mîna stîngă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte vecinic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme, şi că toate aceste lucruri se vor sfîrşi cînd puterea poporului sfînt va fi zdrobită de tot.’
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Și l-am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el și-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic că vor mai fi o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme și că toate aceste lucruri se vor sfârși când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.