Daniel 2:41 — Compare Translations
11 translations compared side by side
Romanian 1931
Și după cum ai văzut picioarele și degetele parte de lut de olar și parte de fier, împărăția va fi împărțită, dar va fi încă în ea din puterea fierului, după cum ai văzut fierul amestecat cu lut gras.
Romanian 2014
Picioarele – cum ai văzut – Și degetele s-au făcut Din fier, o parte – negreșit – Iar altă parte s-a-ntocmit Din lut. Așa are să fie Și cea de-a patra-mpărăție, Căci împărțită va fi ea. Astfel, în parte, va avea Tăria fierului, precum Tu, în vedenia de-acum, Fierul acela l-ai văzut Că e amestecat cu lut.
Romanian 2015
Și după cum ai văzut picioarele și degetele de la picioare, o parte din lutul olarului și o parte din fier, împărăția va fi împărțită; dar va fi încă în ea ceva din tăria fierului, întrucât ai văzut fierul amestecat cu lut noroios.
Romanian 2018
Dar tu ai văzut că picioarele și degetele erau o parte din argilă de olar și o altă parte din fier. Acest fapt ilustrează că la fel va fi împărțit și acel imperiu. Dar va rămâne în el ceva din forța fierului – exact cum ai văzut fierul amestecat cu argila.
Romanian 2020
Așa cum ai văzut picioarele și degetele care erau o parte din lut de olar și o parte din fier, [la fel] domnia va fi împărțită, dar va fi în ea [ceva] din tăria fierului. De aceea ai văzut fier amestecat cu lut moale.
Romanian 2021
De asemenea, așa cum ai văzut că picioarele și degetele erau o parte din lut de olar și o altă parte din fier, tot așa va fi împărțită și împărăția. Va rămâne însă în ea ceva din tăria fierului, întocmai cum ai văzut fierul amestecat cu lutul.
Romanian 2022
Și, după cum ai văzut labele picioarelor cu degetele lor alcătuite din lut ars și din fier, și aceasta va fi o împărăție dezbinată, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul ars.
Romanian BDK
Ши, дупэ кум ай вэзут пичоареле ши деӂетеле пичоарелор парте де лут де олар ши парте де фер, тот аша ши ымпэрэция ачаста ва фи ымпэрцитэ, дар ва рэмыне ын еа чева дин тэрия ферулуй, токмай аша кум ай вэзут ферул аместекат ку лутул.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fer, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămînea în ea ceva din tăria ferului, tocmai aşa cum ai văzut ferul amestecat cu lutul.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Și după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut de olar și parte de fier, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul.