Daniel 4:22 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
ești tu, împărate, care ai crescut și te‐ai întărit; căci mărimea ta s‐a înălțat și ajunge până la ceruri și domnia ta până la capătul pământului.
Romanian 2014
Copacu-acela, să știi bine Că te închipuie pe tine. Tu ești cel cari, neîncetat, Ai tot crescut și te-ai ‘nălțat. Atât de mult tu te-ai întins, Încât și cerul l-ai atins Și-n a ta stăpânire sânt Și marginile de pământ.
Romanian 2015
Acesta ești tu, împărate, care ai crescut și ai devenit tare, căci măreția ta a crescut și ajunge până la cer și domnia ta până la marginea pământului.
Romanian 2018
ești tu – rege – cel care ai ajuns mare și plin de forță. Faima ta a crescut și s-a înălțat până la cer; iar dominația ta s-a extins până la marginile pământului!
Romanian 2020
Vei fi alungat dintre oameni și locuința ta va fi cu animalele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi, vei fi udat de roua cerului și șapte timpuri vor trece peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste regatele oamenilor și le dă celui căruia vrea.
Romanian 2021
ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic. Măreția ta a crescut și s-a înălțat până la cer, iar stăpânirea ta s-a întins până la marginile pământului.
Romanian 2022
copacul acesta ești tu, împărate! Tu ai ajuns mare și puternic, ai crescut și te‑ai înălțat până la ceruri, iar stăpânirea ta se întinde până la marginile pământului.
Romanian BDK
ешть ту, ымпэрате, каре ай ажунс маре ши путерник, а кэруй мэриме а крескут ши с-а ынэлцат пынэ ла черурь ши а кэруй стэпынире се ынтинде пынэ ла марӂиниле пэмынтулуй.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălțat până la ceruri și a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri şi a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului.