Daniel 6:5 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Atunci oamenii aceștia au zis: Nu vom afla nimic împotriva acestui Daniel, afară doar dacă nu vom afla ceva împotriva lui cu privire la legea Dumnezeului său.
Romanian 2014
De-aceea, ei s-au sfătuit Și-apoi așa au glăsuit: „Nu vom putea, în nici un fel, Să îl pârâm, pe Daniel, Pentru că – iată – nimic rău, Nu vom găsi în lucrul său, Numai de vom afla, cumva, În crezul său, apoi, ceva, În Legea Dumnezeului Ce se vădește-a fi al lui!”
Romanian 2015
Atunci acești oameni au spus: Nu vom găsi vreo ocazie împotriva acestui Daniel, decât dacă o găsim împotriva lui referitor la legea Dumnezeului său.
Romanian 2018
Acei oameni au zis: „Nu găsim în acțiunile acestui Daniel nimic de condamnat. Am putea să îl reclamăm (regelui) doar dacă vom găsi ceva din legea Dumnezeului lui pe care el o respectă!”
Romanian 2020
Atunci, înalții funcționari și satrapii căutau să găsească un motiv împotriva lui Daniél cu privire la regat, dar nu au putut să găsească niciun motiv de îndoială, pentru că el era credincios și nu se găsea în el nicio neglijență sau [motiv de] îndoială.
Romanian 2021
Prin urmare, oamenii aceia au zis: „Nu vom găsi împotriva acestui Daniel nicio acuzație, numai dacă nu cumva am găsi împotriva lui ceva în legătură cu Legea Dumnezeului său!“.
Romanian 2022
Atunci, oamenii aceia au zis: „Nu vom găsi nimic împotriva acestui Daniel decât dacă vom căuta ceva în legătură cu legea Dumnezeului lui!”
Romanian BDK
Атунч, оамений ачештя ау зис: „Ну вом гэси ничун кувынт де плынӂере ымпотрива ачестуй Даниел, афарэ нумай дакэ ам гэси вреунул ын Леӂя Думнезеулуй луй!”
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Atunci oamenii aceştia au zis: ’Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!’
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Atunci oamenii aceștia au zis: „Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui.”
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Atunci oamenii aceştia au zis: "Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!"