Daniel 7:25 — Compare Translations
11 translations compared side by side
Romanian 1931
Și va vorbi cuvinte împotriva Celui Preaînalt și va urmări pe sfinții Celui Preaînalt și va cugeta să schimbe vremile și legea; și ei vor fi dați în mâna lui până la o vreme și vremuri și jumătate de vreme.
Romanian 2014
Pe Cel Prea-Nalt, fără-ncetare, Să Îl hulească doar, el are. Sfinții Celui Prea-Nalt, de el, Sunt asupriți în chip și fel. Vremuri și legea, să știți voi Că el le va schimba apoi. Sfinții, atunci, fi-vor luați Și-n ale lui mâini vor fi dați, Mai multe vremi cari, numărate, Vor fi trei vremi și jumătate.
Romanian 2015
Și el va vorbi cuvinte mari împotriva celui Preaînalt și va obosi pe sfinții celui Preaînalt și va gândi să schimbe timpurile și legile; iar ei vor fi dați în mâna lui până la un timp și timpuri și împărțirea timpului.
Romanian 2018
Va pronunța cuvinte ofensatoare împotriva Celui foarte înalt; și îi va exploata pe sfinții Lui. Se va gândi să schimbe obiceiurile vremurilor și legea; iar sfinții vor ajunge la discreția lui o perioadă, apoi încă două asemenea perioade și jumătate.
Romanian 2020
El va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt și-i va asupri pe sfinții Celui Preaînalt. Va căuta să schimbe timpurile și legea. Ei vor fi dați în mâna lui până la un timp, timpuri și jumătate de timp.
Romanian 2021
El va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt și îi va asupri pe sfinții Celui Preaînalt. Se va gândi să schimbe vremurile și legea, iar sfinții vor fi dați în mâna lui o vreme, vremuri și o jumătate de vreme.
Romanian 2022
El va rosti vorbe împotriva Celui Preaînalt, îi va prigoni pe sfinții Celui Preaînalt și va căuta să schimbe vremurile și Legea. Ei vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme.
Romanian BDK
Ел ва рости ворбе де хулэ ымпотрива Челуй Пряыналт, ва асупри пе сфинций Челуй Пряыналт ши се ва ынкумета сэ скимбе времуриле ши леӂя, ши сфинций вор фи даць ын мыниле луй тимп де о време, доуэ времурь ши о жумэтате де време.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp... de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, îi va asupri pe sfinții Celui Preaînalt și se va încumeta să schimbe vremurile și legea; și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.