Ephesians 1:11 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
în care am și fost făcuți moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte după planul celui care lucrează toate potrivit sfatului voii sale,
Romanian 2009
Dumnezeu a hotărât mai dinainte, conform planului Său – căci El înfăptuieşte totul după hotărârea voinţei Lui – să ne aleagă în El,
Romanian 2014
Prin el, noi fost-am hărăziți Moștenitori și, rânduiți, Mai dinainte, de Acel Cari face totul, cum vrea El,
Romanian 2015
În care am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul celui care lucrează toate după sfatul voii sale,
Romanian 2018
În Cristos am fost aleși conform deciziei incluse în planul lui Dumnezeu. Tot ce face El este în acord cu scopul pe care Și l-a stabilit.
Romanian 2020
în care am fost chemați, am fost rânduiți de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinței sale,
Romanian 2021
În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale,
Romanian 2022
În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte după hotărârea Aceluia care lucrează totul după sfatul voii Sale,
Romanian 2023
În El am fost și aleși ca moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte, după planul Aceluia care înfăptuiește toate potrivit cu sfatul voii Sale,
Romanian BDK
Ын Ел ам фост фэкуць ши моштениторь, фиинд рындуиць май динаинте, дупэ хотэрыря Ачелуя каре фаче тоате дупэ сфатул воий Сале,
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale,
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,