Esther 1:3 — Compare Translations
9 translations compared side by side
Romanian 1931
și în anul al treilea al domniei sale a făcut un ospăț tuturor mai marilor săi și slujitorilor săi; puterea Persiei și a Mediei, aleșii și mai marii ținuturilor erau înaintea lui,
Romanian 2014
Erau trei ani de când ședea Ahașveroș și-mpărățea, Când el cu cale a găsit Că este timpul potrivit Ca un ospăț mare să dea Supușilor ce îi avea. Astfel, pofti pe domnitori Și pe ai săi mulți slujitori. Capii oștirii Perșilor Precum și cei ai Mezilor Și căpeteniile toate Peste ținuturi așezate, Se-nfățișară-n fața lui.
Romanian 2015
În al treilea an al domniei sale, el a făcut un ospăț pentru toți prinții lui și servitorii lui; puterea Persiei și a Mediei, nobilii și prinții provinciilor fiind înaintea lui:
Romanian 2018
Era al treilea an al guvernări lui. Atunci Ahașveroș a organizat un banchet în cinstea tuturor demnitarilor și a slujitorilor lui. Comandanții armatei Persiei și ai Mediei împreună cu cei bogați și cu toți conducătorii provinciilor, erau acolo, înaintea regelui.
Romanian 2021
În al treilea an al domniei sale, Ahașveroș a dat un ospăț în cinstea tuturor demnitarilor și a slujitorilor săi. Conducătorii armatei Persiei și ai Mediei, nobilii și conducătorii provinciilor se aflau înaintea lui.
Romanian BDK
Ын ал трейля ан ал домнией луй, а дат ун оспэц тутурор домниторилор ши служиторилор сэй. Кэпетенииле оштирий першилор ши мезилор, май-марий ши капий цинутурилор с-ау стрынс ынаинтя луй.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor săi. Căpeteniile oştirii Perşilor şi Mezilor, mai marii şi capii ţinuturilor, s'au strîns înaintea lui.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
În al treilea an al domniei lui a dat un ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor săi. Căpeteniile oștirii perșilor și mezilor, mai-marii și capii ținuturilor s-au strâns înaintea lui.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor săi. Căpeteniile oştirii perşilor şi mezilor, mai marii şi capii ţinuturilor s-au strâns înaintea lui.