Exodus 10:1 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și Domnul a zis lui Moise: Intră la Faraon, căci am învârtoșat inima lui și inima robilor lui ca să pun aceste semne ale mele în mijlocul lui
Romanian 2014
Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-apoi, astfel a cuvântat: „La Faraon, te duci, grăbit, Și-i spui că Eu am împietrit Inima lor, a tuturor – A lui și-a slujitorilor – Ca să-Mi arăt semnele Mele, Azi, între voi și, despre ele,
Romanian 2015
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Intră la Faraon, pentru că i-am împietrit inima și inima servitorilor săi, ca să pot arăta aceste semne ale mele înaintea lui;
Romanian 2018
Apoi Iahve i-a zis lui Moise: „Du-te la faraon; pentru că am împietrit atât inima lui, cât și a slujitorilor lui. Procedând astfel, am decis ca să fac aceste minuni în mijlocul lor,
Romanian 2020
Domnul i-a zis lui Moise: „Mergi la Faraón, căci eu le-am împietrit inima lui și inima slujitorilor lui, ca să pun aceste semne ale mele în mijlocul lor,
Romanian 2021
Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor,
Romanian 2022
DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon, căci Eu am împietrit inima lui și inima slujitorilor lui, ca să fac aceste semne în mijlocul lor
Romanian BDK
Домнул а зис луй Мойсе: „Ду-те ла Фараон, кэч й-ам ымпетрит инима луй ши а служиторилор луй, ка сэ фак семнеле Меле ын мижлокул лор
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Domnul a zis lui Moise: ’Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor,
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci le-am împietrit inima lui și slujitorilor lui ca să fac semnele Mele în mijlocul lor
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Domnul a zis lui Moise: "Du-te la faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui ca să fac semnele Mele în mijlocul lor