Exodus 12:29 — Compare Translations
11 translations compared side by side
Romanian 1931
Și a fost așa: la miezul nopții Domnul a lovit pe toți întâii născuți în țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon care ședea pe scaunul său de domnie până la întâiul născut al prinsului de război care era în închisoare și toți întâii născuți din dobitoace.
Romanian 2014
Când miezul nopți a venit Peste Egipt, Domnu-a lovit Pe cei dintâi născuți ai lui: Din casa Faraonului – De pe-al său scaun de domnie – Pân’ la acel ce-a fost să fie Primul născut al celui care Era, atunci, în închisoare; Și-n neamul dobitoacelor Pieriră-ntâi născuții lor.
Romanian 2015
Și s-a întâmplat, că la miezul nopții, DOMNUL a lovit tot întâiul născut în țara Egiptului, de la întâiul născut al Faraonului, care ședea pe tronul lui, până la întâiul născut al celui captiv care era în închisoare, și tot întâiul născut al vitelor.
Romanian 2018
La mijlocul nopții, Iahve „a lovit” toți prim-născuții din țara Egiptului, de la primul născut al faraonului care stătea pe tronul lui, până la primul născut al celui din închisoare și al tuturor vitelor.
Romanian 2020
La miezul nopții, Domnul i-a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraón, care ședea pe tronul său, până la întâiul născut al celui închis în temniță și până la toți întâii născuți ai animalelor.
Romanian 2021
La miezul nopții, Domnul i-a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al deținutului, care era în închisoare, și întâiul născut al tuturor vitelor.
Romanian 2022
La miezul nopții, DOMNUL i‑a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul lui, până la întâiul născut al celui închis în temniță și până la toți întâii născuți ai animalelor.
Romanian BDK
Ла мезул нопций, Домнул а ловит пе тоць ынтыий нэскуць дин цара Еӂиптулуй, де ла ынтыюл нэскут ал луй Фараон, каре шедя пе скаунул луй де домние, пынэ ла ынтыюл нэскут ал челуй ынкис ын темницэ ши пынэ ла тоць ынтыий нэскуць ай добитоачелор.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
La miezul-nopţii, Domnul a lovit pe toţi întîii născuţi din ţara Egiptului, dela întîiul-născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, pînă la întîiul-născut al celui închis în temniţă, şi pînă la toţi întîii-născuţi ai dobitoacelor.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
La miezul nopții, Domnul i-a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care ședea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniță și până la toți întâii născuți ai dobitoacelor.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor.