Exodus 38:24 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Tot aurul întrebuințat în lucrarea pentru tot lucrul sfântului locaș, aurul darului ridicat a fost douăzeci și nouă de talanți șapte sute treizeci de sicli, după siclul sfântului locas.
Romanian 2014
Tot aurul, care s-a dat – Din care-apoi a fost lucrat Locașul sfânt – s-a socotit Și în talanți s-a prețuit La douăzeci și nouă deci, Plus șapte sute și treizeci De sicli, după cel pe care Numai locașul sfânt îl are.
Romanian 2015
Tot aurul care a fost folosit pentru lucrare în toată lucrarea locului sfânt, chiar aurul ofrandei, a fost de douăzeci și nouă de talanți și șapte sute și treizeci de șekeli, după șekelul sanctuarului.
Romanian 2018
Aurul folosit la lucrările făcute pentru toată construcția sanctuarului, a fost în total de douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de șecheli, calculați conform șechelului-standard al acestuia. Acest aur a fost adus și oferit (de către donatori) ca sacrificiu legănat.
Romanian 2020
Tot aurul întrebuințat la lucru pentru toate lucrările sanctuarului – aur din daruri – era de douăzeci și nouă de talánți și șapte sute șaptezeci și cinci de sícli, după síclul sactuarului.
Romanian 2021
Tot aurul folosit pentru lucrare, la toată construcția Lăcașului, aur adus ca jertfă legănată, a fost de douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de șecheli, măsurați după șechelul Lăcașului.
Romanian 2022
Tot aurul întrebuințat pentru toate lucrările Sfântului Lăcaș, aur adus în dar, se ridica la douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș.
Romanian BDK
Тот аурул ынтребуинцат ла лукру пентру тоате лукрэриле Сфынтулуй Локаш, аур ешит дин дарурь, се суя ла доуэзечь ши ноуэ де таланць ши шапте суте трейзечь де сикли, дупэ сиклул кортулуй.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Tot aurul întrebuinţat la lucru pentru toate lucrările sfîntului locaş, aur ieşit din daruri, se suia la douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli, după siclul cortului.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Tot aurul întrebuințat la lucru pentru toate lucrările Sfântului Locaș, aur ieșit din daruri, se suia la douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de sicli, după siclul Cortului.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Tot aurul întrebuinţat la lucru pentru toate lucrările Sfântului Locaş, aur ieşit din daruri, se suia la douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli, după siclul Cortului.