Exodus 40:29 — Compare Translations
11 translations compared side by side
Romanian 1931
Și a pus altarul arderii de tot la intrarea locașului cortului întâlnirii, și a adus pe el arderea de tot și darul de mâncare; după cum poruncise Domnul lui Moise.
Romanian 2014
În cort fiind rânduit tot, Altarul arderii de tot, A poruncit a fi adus Și-n fața cortului l-a pus. Așa cum Domnu-a poruncit, Arderi de tot, el a jertfit, Pe-altaru-acela, după care A dat și jertfe de mâncare.
Romanian 2015
Și a pus altarul ofrandei arse la ușa tabernacolului cortului întâlnirii și a oferit pe acesta ofranda arsă și darul de mâncare, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
Romanian 2018
A pus altarul arderilor integrale în prima parte a Tabernacolului, la intrarea în Cortul Întâlnirii; și a adus acolo animale și darul din mâncare, pe care le-a ars integral – așa cum îi poruncise Iahve.
Romanian 2020
A așezat altarul pentru arderile de tot la ușa sanctuarului cortului întâlnirii; a adus pe el arderea de tot și ofranda, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.
Romanian 2021
A pus altarul arderilor-de-tot la intrarea Tabernaculului, Cortul Întâlnirii, și a adus pe el arderea-de-tot și darul de mâncare, așa cum îi poruncise Domnul.
Romanian 2022
A pus altarul pentru arderile‑de‑tot la intrarea Lăcașului, a Cortului Întâlnirii, și a adus pe el arderea‑de‑tot și ofranda, așa cum îi poruncise DOMNUL.
Romanian BDK
А ашезат алтарул пентру ардериле-де-тот ла уша локашулуй кортулуй ынтылнирий ши а адус пе ел ардеря-де-тот ши жертфа де мынкаре, кум порунчисе луй Мойсе Домнул.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului cortului întîlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mîncare, cum poruncise lui Mosie Domnul.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
A așezat altarul pentru arderile-de-tot la ușa Locașului Cortului Întâlnirii și a adus pe el arderea-de-tot și jertfa de mâncare, cum îi poruncise lui Moise Domnul.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului Cortului întâlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise, Domnul.