Galatians 3:18 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Căci dacă moștenirea este din lege, nu mai este din făgăduință: dar Dumnezeu a făcut darul lui Avraam prin făgăduință.
Romanian 2009
Dacă moştenirea vine prin Lege, nu mai vine prin făgăduinţă; iar lui Avraam Dumnezeu i-a dăruit-o prin făgăduinţă.
Romanian 2014
Însă, în cazul când s-ar spune Că moștenim numai prin Lege, Atunci, e lesne a-nțelege, Că a primi, nu-i cu putință – Nimica – prin făgăduință. Acum, Avram, fără-ndoială, Numai printr-o făgăduială, Ajuns-a de a moștenit Tot ceea ce a dobândit, De la al nostru Dumnezeu.
Romanian 2015
Căci dacă moștenirea este din lege, nu mai este din promisiune; dar Dumnezeu a dat -o lui Avraam prin promisiune.
Romanian 2018
Dacă moștenirea ar fi condiționată de respectarea legii (mozaice), atunci ea nu ar mai proveni din promisiune. Dar Dumnezeu i-a oferit această moștenire lui Avraam tocmai prin acea promisiune.
Romanian 2020
Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu ar mai veni din promisiune. Dar Dumnezeu i-a dat har lui Abrahám printr-o promisiune.
Romanian 2021
Căci, dacă moștenirea este prin Lege, atunci nu mai este prin promisiune. Însă Dumnezeu i-a dăruit-o lui Avraam prin promisiune.
Romanian 2022
Căci dacă moștenirea ar veni pe baza Legii, n‑ar mai fi pe baza făgăduinței; însă lui Avraam Dumnezeu i‑a dăruit‑o prin făgăduință.
Romanian 2023
Căci, dacă moștenirea s-ar da prin Lege, atunci ea nu s-ar mai baza pe o promisiune. Dar, lui Avraam, Dumnezeu i-a dat-o printr-o promisiune.
Romanian BDK
Кэч дакэ моштениря ар вени дин Леӂе, ну май вине дин фэгэдуинцэ; ши Думнезеу принтр-о фэгэдуинцэ а дат-о луй Авраам.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr'o făgăduinţă a dat- o lui Avraam.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Căci, dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr-o făgăduință i-a dat-o lui Avraam.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Căci, dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.