Hebrews 12:23 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
de adunarea în sărbătoare și de biserica celor întâi născuți, scriși în ceruri, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor și de duhurile drepților desăvârșiți,
Romanian 2009
de Biserica celor întâi-născuţi, scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi şi desăvârşiţi
Romanian 2014
Și de Biserica celor Care au fost întâi născuți Și cari, în ceruri, sunt trecuți, Înscriși fiind, de Dumnezeu – Acela care e mereu, Singur și drept Judecător – De duhurile tuturor Celor ce sunt neprihăniți Fiind făcuți desăvârșiți,
Romanian 2015
De adunarea tuturor și biserica întâilor născuți, care sunt scriși în cer, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, și de duhurile celor drepți, făcuți desăvârșiți,
Romanian 2018
De fapt, voi ați venit în contact cu acea comunitate a credincioșilor formată din „primii născuți” care sunt înregistrați în cer. Ați ajuns astfel în prezența lui Dumnezeu care este judecătorul tuturor și v-ați apropiat de spiritele oamenilor corecți (care au fost) făcuți perfecți.
Romanian 2020
de comunitatea întâilor-născuți înscriși în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepți duși la desăvârșire,
Romanian 2021
de Biserica întâilor născuți scriși în Ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile desăvârșite ale celor drepți,
Romanian 2022
și de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepți, făcuți desăvârșiți,
Romanian 2023
de biserica celor întâi născuți care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepți ajunși la desăvârșire,
Romanian BDK
де Бисерика челор ынтый нэскуць, каре сунт скришь ын черурь, де Думнезеу, Жудекэторул тутурор, де духуриле челор неприхэниць, фэкуць десэвыршиць,
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
de Biserica celor întîi născuţi, cari sînt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvîrşiţi,
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
de Biserica celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți,
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,