Hebrews 6:17 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ,
Romanian 2009
La fel şi Dumnezeu, vrând să arate şi mai limpede moştenitorilor făgăduinţei că hotărârea Lui este una de nestrămutat, a întărit-o cu un jurământ,
Romanian 2014
Din astă pricină dar, iată, Și Dumnezeu, când a vorbit – Spre-a fi mai tare întărit Cuvântul hotărârii Lui În mijlocul poporului Care va dobândi putința De-a moșteni făgăduința – Un jurământ a folosit, Cu care l-a pecetluit.
Romanian 2015
În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l -a confirmat printr-un jurământ,
Romanian 2018
În mod asemănător, când Dumnezeu a dorit să asigure pe cei care erau beneficiarii acelei promisiuni, că nu Se va răzgândi, El a garantat respectarea ei printr-un jurământ.
Romanian 2020
De aceea, voind să arate moștenitorilor promisiunii, într-un mod și mai clar, neclintirea planului său, Dumnezeu s-a legat cu jurământ
Romanian 2021
În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ,
Romanian 2022
De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor făgăduinței caracterul nestrămutat al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ,
Romanian 2023
În același fel și Dumnezeu, voind să le arate și mai deplin moștenitorilor promisiunii statornicia planului Său, El a garantat-o printr-un jurământ,
Romanian BDK
Де ачея ши Думнезеу, фииндкэ воя сэ доведяскэ ку май мултэ тэрие моштениторилор фэгэдуинцей нестрэмутаря хотэрырий Луй, а венит ку ун журэмынт,
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Deaceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărîrii Lui, a venit cu un jurămînt;
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să le dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;