Isaiah 17:6 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Dar vor rămâne în ea după cules, ca la bătutul măslinului: două, trei boabe sus pe vârful pomului; patru, cinci pe crengile sale roditoare, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
Romanian 2014
Puține spice vor putea, Atuncea, a mai rămânea, La fel precum s-a întâmplat Când e măslinul scuturat: Pe vârf, doar două-trei măsline, Iar în frunziș se vor mai ține Vreo patru-cinci” – a zis Acel Cari Domn îi e, lui Israel.
Romanian 2015
Totuși struguri de cules vor fi lăsați în ea, ca scuturarea unui măslin, două sau trei boabe pe vârful celei mai înalte crengi, patru sau cinci pe cele mai roditoare ramuri ale acestuia, spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel.
Romanian 2018
Totuși, câteva spice vor mai rămâne – ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe cele mai înalte ramuri și patru, cinci măsline pe crengile productive”. Acesta este mesajul Dumnezeului lui Israel care se numește Iahve.
Romanian 2020
Vor rămâne în el câteva boabe ca la bătutul măslinilor: două-trei pe vârful copacului și patru-cinci, pe ramurile lui roditoare. Oracolul Domnului Dumnezeului lui Israél.
Romanian 2021
Totuși, câteva spice vor mai rămâne, la fel ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe cele mai înalte ramuri, patru, cinci pe crengile roditoare“, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Romanian BDK
вор май рэмыне доар кытева, ка ла скутуратул мэслинулуй: доуэ, трей мэслине пе вырфул кренӂилор, патру сау чинч ын рамуриле ку роаде”, зиче Домнул Думнезеул луй Исраел.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
vor mai rămînea doar cîteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vîrful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.’
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe vârful crengilor, patru sau cinci în ramurile cu roade”, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel."