Isaiah 53:11 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Va vedea din chinul sufletului său și se va sătura. Prin cunoștința lui robul meu cel drept va învăța pe mulți în dreptate și va purta nelegiuirile lor.
Romanian 2014
El va vedea ce a rodit Sufletul Său, când a murit Și se va-nviora astfel. Prin cunoștința-aflată-n El, Al Meu Rob, Cel neprihănit, Pe mulți, îi va fi rânduit La starea care e cerută, Care-i lui Dumnezeu plăcută, Și va lua asupra Lui, Nelegiuirea omului.
Romanian 2015
Va vedea din rodul ostenelii sufletului său și va fi satisfăcut, prin cunoașterea lui, servitorul meu cel drept va declara drepți pe cei mulți; și el va lua asupra lui nelegiuirile lor.
Romanian 2018
«La sfârșitul adversităților pe care le va suporta, va vedea lumina și va fi mulțumit. Prin cunoașterea Sa, Sclavul Meu care va avea un comportament ireproșabil, va face acceptabili (pentru Iahve) pe mulți oameni; și le va achita nedreptățile.
Romanian 2020
Din truda sufletului său va vedea și va fi satisfăcut în cunoașterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăți pe mulți și va lua asupra sa păcatele lor.
Romanian 2021
După ce va vedea munca sufletului Său, va fi mulțumit. Prin cunoștința Sa, Slujitorul Meu cel drept îi va îndreptăți pe mulți și le va purta nelegiuirile.
Romanian BDK
„Ва ведя родул мунчий суфлетулуй Луй ши Се ва ынвиора. Прин куноштинца Луй, Робул Меу чел неприхэнит ва пуне пе мулць оамень ынтр-о старе дупэ воя луй Думнезеу ши ва луа асупра Луй повара нелеӂюирилор лор.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. „Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.