Jeremiah 1:16 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Și voi vesti judecățile mele împotriva lor pentru toată răutatea lor. Fiindcă m‐au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei și s‐au închinat înaintea lucrărilor mâinilor lor.
Romanian 2014
Căci judecățile rostite, De Mine, fi-vor împlinite, Pentru că ei M-au părăsit Și răutăți au săvârșit: Tămâie dăruit-au ei, În fața altor dumnezei Și-n urmă toți s-au închinat La idolii ce i-au lucrat
Romanian 2015
Și voi rosti judecățile mele împotriva lor referitor la toată răutatea lor, ei care m-au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei și s-au închinat înaintea lucrărilor mâinilor lor.
Romanian 2018
Voi pronunța împotriva lor deciziile Mele – pentru tot răul pe care l-au comis – pentru că M-au abandonat și au ars tămâie altor (dumne) zei închinându-se lucrărilor făcute de mâinile lor.
Romanian 2020
Voi pronunța judecata mea asupra lor din cauza întregii lor răutăți prin care m-au abandonat; au ars tămâie altor zei și s-au prosternat înaintea lucrărilor mâinilor lor.
Romanian 2021
Voi rosti asupra lor judecățile Mele pentru tot răul pe care l-au comis, căci M-au părăsit, au ars tămâie altor dumnezei și s-au închinat lucrărilor făcute de mâinile lor.
Romanian BDK
Ымь вой рости жудекэциле ымпотрива лор дин причина ынтреӂий лор рэутэць, пентру кэ М-ау пэрэсит ши ау адус тэмые алтор думнезей ши с-ау ынкинат ынаинтя лукрэрий мынилор лор.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor, din pricina întregei lor răutăţi, pentrucă M'au părăsit şi au adus tămîie altor dumnezei şi s'au închinat înaintea lucrării mînilor lor.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Îmi voi rosti judecățile împotriva lor din pricina întregii lor răutăți, pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei și s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor, din pricina întregii lor răutăţi, pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei şi s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor.