Jeremiah 13:11 — Compare Translations
10 translations compared side by side
Romanian 1931
Căci cum este lipit brâul de coapsele omului, așa am lipit și eu de mine toată casa lui Israel și toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să‐mi fie popor și nume și laudă și slavă; dar n‐au voit să audă.
Romanian 2014
Căci după cum e dovedit Un brâu, de coapse, că-i lipit, Iată că Mi-am lipit – la fel – Familia lui Israel Și a lui Iuda, să Îmi fie Laudă, slavă și mândrie, Să-Mi poarte Numele, mereu, Căci le-am voit popor al Meu. Ei însă nu M-au ascultat.
Romanian 2015
Căci precum brâul se lipește de coapsele unui om, astfel am lipit de mine toată casa lui Israel și toată casa lui Iuda, spune DOMNUL; ca să îmi fie popor și nume și ca laudă și glorie; dar ei au refuzat să asculte.
Romanian 2018
Iahve zice: «Așa cum se lipește această pânză de șoldurile unui om, Eu Mă atașasem de toți aceia care se numesc Israel și de toți cei din teritoriul numit Iuda – ca să fie poporul Meu, onoarea numelui Meu, lauda Mea și gloria Mea. Dar ei nu au ascultat!»”
Romanian 2020
Căci așa cum se lipește brâul de coapsele omului, așa am alipit de mine toată casa lui Israél și toată casa lui Iúda – oracolul Domnului – ca să devină pentru mine un popor, un nume, o laudă și o podoabă, dar nu au ascultat.
Romanian 2021
După cum se lipește brâul de coapsele unui om, așa Îmi lipisem și Eu întreaga Casă a lui Israel și întreaga Casă a lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea și onoarea Mea. Dar ei n-au ascultat».
Romanian BDK
Кэч, кум се липеште брыул де коапселе унуй ом, аша Ымь липисем Еу тоатэ каса луй Исраел ши тоатэ каса луй Иуда’, зиче Домнул, ‘ка сэ фие попорул Меу, Нумеле Меу, лауда Мя ши слава Мя, дар ну М-ау аскултат.’
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Căci, cum se lipeşte brîul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M'au ascultat.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Căci, cum se lipește brâul de coapsele unui om, așa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel și toată casa lui Iuda», zice Domnul, «ca să fie poporul Meu, numele Meu, lauda Mea și slava Mea, dar nu M-au ascultat.»
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M-au ascultat.