Jeremiah 49:2 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când voi face să se audă un strigăt de război în Raba copiilor lui Amon și va ajunge o grămadă pustie și cetățile ei vor fi arse cu foc și Israel va stăpâni pe cei ce l‐au stăpânit pe el, zice Domnul.
Romanian 2014
Tocmai de-aceea, Domnul spune: „Vin zile când o să răsune, În contra Rabei – cea pe care, Poporul lui Amon o are – Puternic strigăt de război. Raba ajunge-va apoi, Morman de pietre dărâmate Și vor fi arse-ale ei sate. Atuncea o să reușească Israelul să-i izgonească Pe cei care l-au alungat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”
Romanian 2015
De aceea, iată, vin zilele, spune DOMNUL, că voi face să fie auzit zgomot de război în Raba amoniților; și aceasta va fi o movilă pustiită și fiicele ei vor fi arse cu foc; atunci Israel va fi moștenitorul celor ce au fost moștenitorii lui, spune DOMNUL.
Romanian 2018
Din această cauză, Iahve spune că vin zile când va (ră) suna strigătul de război împotriva Rabei amoniților. Ea va ajunge atunci o mare grămadă de ruine; și satelor din jurul ei li se va da foc. Atunci Israel îi va alunga din țară pe cei care îl alungaseră. Acesta este mesajul lui Iahve.
Romanian 2020
De aceea, iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi face să se audă în Rabá fiilor lui Amón un strigăt de război; va deveni o grămadă de ruine, și satele lui vor fi arse în foc. Israél îi va lua în stăpânire pe cei care-l moșteneau”, spune Domnul.
Romanian 2021
De aceea, iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi suna strigătul de război împotriva Rabei fiilor lui Amon; ea va ajunge un morman de ruine și satelor dimprejurul ei li se vor da foc. Atunci Israel îi va alunga din țară pe cei ce-l alungaseră“, zice Domnul.
Romanian BDK
Де ачея, ятэ кэ вин зиле”, зиче Домнул, „кынд вой фаче сэ рэсуне стригэтул де рэзбой ымпотрива Рабей копиилор луй Амон. Еа ва ажунӂе ун морман де дэрымэтурь, ши сателе сале вор фи арсе де фок. Атунч, Исраел ва изгони пе чей че-л изгонисерэ”, зиче Домнул.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
De aceea, iată că vin zile, zice Domnul, cînd voi face să răsune strigătul de război împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dărîmături, şi satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel va izgoni, pe cei ce- l izgoniseră, zice Domnul.’
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
De aceea iată că vin zile”, zice Domnul, „când voi face să răsune strigătul de război împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dărâmături, și satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel îi va izgoni pe cei ce-l izgoniseră”, zice Domnul.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
De aceea, iată că vin zile, zice Domnul, când voi face să răsune strigătul de război împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dărâmături, şi satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel va izgoni pe cei ce-l izgoniseră, zice Domnul.