Joshua 24:18 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și Domnul a gonit toate popoarele dinaintea noastră și pe amorit care locuia în țară. Deci și noi vom sluji Domnului, căci el este Dumnezeul nostru.
Romanian 2014
Toate popoarele-ntâlnite, De Domnul fost-au izgonite. Apoi, poporul Amorit Care în țară-a locuit, A fost, în urmă, alungat Și-n locul lui, ne-am așezat. Domnul e-al nostru Dumnezeu, Și Lui o să-I slujim mereu!”
Romanian 2015
Și DOMNUL a alungat toate popoarele dinaintea noastră, chiar pe amoriții care au locuit în țară. De aceea și noi vom servi DOMNULUI, fiindcă el este Dumnezeul nostru.
Romanian 2018
Iahve a alungat din fața noastră toate aceste popoare și pe amoriții care locuiau în țară. Noi vom sluji în continuare lui Iahve; pentru că El este Dumnezeul nostru!”
Romanian 2020
El a alungat toate popoarele, pe amoréii care locuiau în țară înaintea noastră. Și noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”.
Romanian 2021
Domnul a alungat dinaintea noastră toate popoarele, precum și pe amoriții care locuiau în țară. Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.
Romanian 2022
El a izgonit dinaintea noastră toate popoarele, anume pe amoriții care locuiau în țara aceasta. Îi vom sluji și noi DOMNULUI, căci El este Dumnezeul nostru.”
Romanian BDK
Ел а изгонит динаинтя ноастрэ пе тоате попоареле ши пе амориций каре локуяу цара ачаста. Ши ной вом служи Домнулуй, кэч Ел есте Думнезеул ностру.”
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele, şi pe Amoriţii cari locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.’
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
El a izgonit dinaintea noastră toate popoarele și pe amoriții care locuiau în țara aceasta. Și noi Îi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru."