Judges 18:7 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și cei cinci bărbați au, plecat și au venit la Lais, și au văzut pe poporul care era în ea, locuind la adăpost, după chipul sidonienilor, liniștit și încrezător, și nu era nimeni în țară care să aibă putere să‐i facă de rușine în ceva, și erau departe de sidonieni și n‐aveau a face cu vreun om.
Romanian 2014
Cei cinci bărbați l-au ascultat Și către Lais au plecat. Ei, un popor, au întâlnit– Acolo – care, liniștit, Trăia fără de nici o teamă, Căci nu era – de bună seamă – Nimenea, împrejurul său, Care să-i fi făcut vreun rău. În felul Sidoniților, Trăia – atunci – acel popor Și se afla adăpostit, Pentru că neamul Sidonit Era departe-n alt ținut. Nici legături nu a avut Cu oamenii din jurul său, Care să-i fi făcut vreun rău.
Romanian 2015
Atunci cei cinci bărbați au plecat și au venit la Lais și au văzut poporul care era în ea, cum locuiau nepăsători, după felul sidonienilor, liniștiți și în siguranță; și nu era vreun magistrat în țară, care să îi dea de rușine în orice lucru; și erau departe de sidonieni și nu aveau afaceri cu vreun om.
Romanian 2018
Cei cinci bărbați au plecat și au ajuns în Laiș. Acolo au văzut un popor care trăia fără niciun pericol, conform obiceiurilor sidonienilor. Acei oameni erau liniștiți și fără nicio teamă. Ei locuiau acolo fără să fie deranjați de cineva din țară; și nu erau subordonați nimănui. Locuiau departe de sidonieni și nu aveau relații cu alți oameni.
Romanian 2020
Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Láiș. Au văzut poporul de acolo trăind în siguranță, în felul sidoniénilor, liniștit și fără grijă. În țară nu era nimeni care să-i tulbure; erau departe de sidoniéni și nu aveau nicio legătură cu nimeni.
Romanian 2021
Cei cinci bărbați au plecat și au ajuns în Laiș. Acolo au văzut un popor care trăia în siguranță, după obiceiurile sidonienilor, fiind liniștit și încrezător. Ei locuiau nestânjeniți în țară și nu erau supușii nimănui. Erau departe de sidonieni și nu țineau legătura cu alți oameni.
Romanian 2022
Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Laiș. Au văzut poporul de acolo trăind în siguranță, după obiceiul sidonienilor, liniștit și fără griji. În ținutul acela nu era nimeni care să le facă vreun neajuns locuitorilor. Nu stăpânea nimeni peste ei, erau departe de sidonieni și nu aveau nicio legătură cu alți oameni.
Romanian BDK
Чей чинч оамень ау плекат ши ау ажунс ын Лаис. Ау вэзут попорул де аколо трэинд ла адэпост, ын фелул сидоницилор, лиништит ши фэрэ грижэ; ын царэ ну ера нимень каре сэ ле факэ чел май мик неажунс стэпынинд песте ей; ерау департе де сидониць ши н-авяу ничо легэтурэ ку алць оамень.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Cei cinci oameni au plecat, şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul Sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns stăpînind peste ei; erau departe de Sidoniţi, şi n'aveau nici o legătură cu alţi oameni.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul sidoniților, liniștit și fără grijă; în țară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns stăpânind peste ei; erau departe de sidoniți și n-aveau nicio legătură cu alți oameni.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Cei cinci oameni au plecat şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns, stăpânind peste ei; erau departe de sidoniţi şi n-aveau nicio legătură cu alţi oameni.