Matthew 12:4 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile punerii înainte, ceea ce nu i se cădea să mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?
Romanian 2009
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, deşi nici lui, nici celor ce erau cu el nu le era îngăduit să le mănânce, ci doar preoţilor?
Romanian 2014
Fără a-i fi îngăduit, Pâinile-acelea le-a mâncat – Tocmai pe-acelea le-a luat – Aflate-n Casa Domnului Spre punere-naintea Lui, Deși doar preoții puteau Ca să le ia, căci drept aveau.
Romanian 2015
Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile punerii înainte, ceea ce nu îi era legiuit să mănânce, nici celor ce erau cu el, decât numai preoților?
Romanian 2018
Știți că au intrat în Casa lui Dumnezeu și că au mâncat pâinile care erau dedicate Lui, deși numai preoții aveau dreptul să le consume.
Romanian 2020
cum a intrat în casa lui Dumnezeu și au mâncat pâinile punerii-înainte pe care nu aveau voie să le mănânce nici el, nici cei care erau cu el, decât numai preoții?
Romanian 2021
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu era îngăduit să le mănânce nici el, nici cei ce erau cu el, ci doar preoții?
Romanian 2022
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru înfățișare, care nu s‑ar fi cuvenit să fie mâncate nici de el, nici de cei ce erau cu el, ci numai de preoți?
Romanian 2023
cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru înfățișare, pe care nu era permis să le mânânce nici el, nici cei care erau cu el, ci doar preoții?
Romanian BDK
Кум а интрат ын Каса луй Думнезеу ши а мынкат пыниле пентру пунеря ынаинтя Домнулуй, пе каре ну-й ера ынгэдуит сэ ле мэнынче нич луй, нич челор че ерау ку ел, чи нумай преоцилор?
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, şi a mîncat pînile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu- i era îngăduit să le mănînce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor?
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu le era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor?