Numbers 11:31 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și a ieșit un vânt de la Domnul, și a adus prepelițe de la mare și le‐a aruncat peste tabără, cale cam de o zi încoace și cale cam de o zi încolo, de jur împrejurul taberei, și de doi coți pe deasupra feței pământului.
Romanian 2014
Un vânt puternic a făcut Domnul, să bată, ne-ntrerupt, De peste mare. Vântul pus Astfel să sufle, a adus Cu el, atunci, un număr mare De prepelițe-n zbor, pe care, Cale de-o zi, le-a răspândit, Încât ele-au acoperit, Cu un strat gros ce s-a-nălțat Doi coți, locul în care-a stat, Atunci poporul Israel.
Romanian 2015
Și a ieșit un vânt de la DOMNUL și a adus prepelițe de la mare și le- a lăsat să cadă lângă tabără, cât ar fi o zi de călătorie pe partea aceasta și cât ar fi o zi de călătorie pe partea cealaltă, de jur împrejurul taberei, și cât ar fi doi coți în înălțime peste fața pământului.
Romanian 2018
Iahve a trimis un vânt care a suflat cu mare intensitate. El a adus prepelițe dinspre mare; și le-a făcut să zboare pe lângă tabără, atât într-o parte cât și în cealaltă a ei, pe o distanță care se putea parcurge (cu picioarele) într-o zi. Aceste prepelițe erau adunate la o înălțime de doi coți de la nivelul pământului.
Romanian 2020
Un vânt s-a pornit de la Domnul și a adus prepelițe dinspre mare și s-au abătut peste tabără cale de o zi într-o parte și cale de o zi de cealaltă parte în jurul taberei, la o înălțime de aproape doi coți deasupra pământului.
Romanian 2021
A venit un vânt de la Domnul care a adus prepelițe dinspre mare și le-a făcut să zboare pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte și de alta a taberei, la o înălțime de doi coți de la pământ.
Romanian 2022
Un vânt s‑a stârnit de la DOMNUL și a adus prepelițe de peste mare, răspândindu‑le peste tabără cale de o zi într‑o parte și cale de o zi de cealaltă parte de jur împrejurul taberei, ca la doi coți pe fața pământului.
Romanian BDK
Домнул а фэкут сэ суфле де песте маре ун вынт, каре а адус препелице ши ле-а рэспындит песте табэрэ кале кам де о зи ынтр-о парте ши кале кам де о зи де чялалтэ парте ын журул таберей. Авяу о ынэлциме де апроапе дой коць де ла фаца пэмынтулуй.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Domnul a făcut să sufle de peste mare un vînt, care a adus prepeliţe, şi le- a răspîndit peste tabără cale cam de o zi într'o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberii. Aveau o înălţime de aproape doi coţi dela faţa pămîntului.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepelițe și le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte și cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălțime de aproape doi coți de la fața pământului.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt care a adus prepeliţe şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului.