Numbers 26:9 — Compare Translations
11 translations compared side by side
Romanian 1931
Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta este acel Datan și acel Abiram, chemați din adunare, care s‐au răsculat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s‐au răsculat împotriva Domnului.
Romanian 2014
Și care l-a născut pe cel Ce se numește Nemuel Și pe ai săi frați amândoi, Datan și Abiram apoi. Acești doi frați au fost cei care Erau chemați la adunare Și care-apoi – cum s-a văzut – La Core-n tabără-au trecut; În urmă, ei s-au răsculat, Contra lui Moise, și au stat Și contra lui Aron, cel care Pe-atunci, era preotul mare. Ei, împotriva Domnului, S-au ridicat. Mânia Lui
Romanian 2015
Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta este acel Datan și Abiram, faimoși în adunare, care au luptat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s-au luptat împotriva DOMNULUI;
Romanian 2018
iar fiii lui Eliab erau: Nemuel, Datan și Abiram. Datan și Abiram au fost cei care s-au revoltat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în mijlocul mulțimii poporului adunat de Corah, atunci când au protestat împotriva lui Iahve.
Romanian 2020
Fiii lui Elíab au fost: Nemuél, Dátan și Abirám. Dátan și Abirám erau chemații adunării care s-au răzvrătit împotriva lui Moise și Aaròn în ceata lui Córe, când s-au răzvrătit împotriva Domnului.
Romanian 2021
Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan și Abiram. Acest Datan și acest Abiram au făcut parte dintre cei chemați la sfatul adunării și s-au răzvrătit împotriva lui Moise și a lui Aaron împreună cu adunarea lui Korah, atunci când aceasta s-a răzvrătit împotriva Domnului.
Romanian 2022
Fiii lui Eliab: Nemuel, Datan și Abiram, acel Datan și acel Abiram chemați din adunare care s‑au răsculat împotriva lui Moise și a lui Aaron în adunarea lui Core, când s‑au împotrivit DOMNULUI.
Romanian BDK
Фиий луй Елиаб ау фост: Немуел, Датан ши Абирам. Датан ачеста ши Абирам ачеста ау фост дин чей че ерау кемаць ла адунаре ши каре с-ау рэскулат ымпотрива луй Мойсе ши Аарон, ын адунаря луй Коре, кынд ку рэскоала лор ымпотрива Домнулуй.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din ceice erau chemaţi la adunare, şi cari s'au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, cînd cu răscoala lor împotriva Domnului.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan și Abiram. Datan acesta și Abiram acesta au fost dintre cei ce erau chemați la adunare și care s-au răsculat împotriva lui Moise și Aaron, în adunarea lui Core, când cu răscoala lor împotriva Domnului.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din cei ce erau chemaţi la adunare şi care s-au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, când cu răscoala lor împotriva Domnului.