Numbers 7:2 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
mai marii lui Israel, capii caselor părinților lor, au adus un dar. Aceștia erau mai marii semințiilor, aceștia sunt cei ce au fost peste cei numărați.
Romanian 2014
Atuncea, toți aceia cari, În Israel, erau mai mari – Drept capi în seminția lor, În casele părinților – Care-au ieșit la numărare, Au adus daruri fiecare.
Romanian 2015
Că prinții lui Israel, capi ai casei părinților lor, care erau prinții triburilor și erau peste cei care au fost numărați, au oferit,
Romanian 2018
Conducătorii lui Israel, șefii familiilor lor (lărgite) și aceia care erau conducătorii clanurilor – toți fiind oameni care aveau autoritate în fața celor numărați – au adus (animale ca) sacrificii.
Romanian 2020
Atunci căpeteniile lui Israél, capii caselor părinților lor, au adus daruri. Aceștia erau căpeteniile triburilor care au asistat la recensământ.
Romanian 2021
Apoi conducătorii lui Israel, căpeteniile familiilor lor, cei care erau conducătorii semințiilor, având autoritate peste cei numărați, și-au adus ofrandele.
Romanian 2022
Atunci s‑au apropiat mai‑marii lui Israel, căpeteniile caselor lor – aceștia erau mai‑marii semințiilor care luaseră parte la numărătoare –,
Romanian BDK
Атунч, май-марий луй Исраел, кэпетенииле каселор пэринцилор лор, шь-ау адус даруриле лор: ачештя ерау май-марий семинциилор каре луасерэ парте ла нумэрэтоаре.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, cari luaseră parte la numărătoare.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Atunci mai-marii lui Israel, căpeteniile caselor părinților lor, și-au adus darurile lor: aceștia erau mai-marii semințiilor care luaseră parte la numărătoare.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, care luaseră parte la numărătoare.