Psalms 42:4 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Îmi aduceam aminte de aceste lucruri și‐mi vărsam sufletul în mine: cum mergeam cu gloata, cum mă duceam cu ei la casa lui Dumnezeu, cu glas de bucurie și de laudă, o mulțime în sărbătoare.
Romanian 2014
Mereu, mi-aduc aminte bine, Iar focul inimii – în mine – Mi-l vărs. Tristeți mă năpădesc, De câte ori îmi amintesc De vremile-n care mergeam În frunte, iar în jur aveam Toți oamenii poporului. Urcam la Casa Domnului, În strigăte de bucurie, De mulțumiri și veselie, Scoase de o mulțime care Se pregătea de sărbătoare.
Romanian 2015
Când îmi amintesc acestea, îmi vărs sufletul în mine, fiindcă m-am dus cu mulțimea, am mers cu ei la casa lui Dumnezeu, cu vocea bucuriei și a laudei, cu o mulțime ce ținea sărbătoare.
Romanian 2018
Sunt rănit în suflet când îmi amintesc cum treceam prin mulțime, conducând tot ritualul în drumul spre casa lui Dumnezeu, în timp ce mulțimea de oameni pregătită de sărbătoare striga de bucurie și cu mulțumire.
Romanian 2020
Lacrimile îmi sunt pâine ziua și noaptea, când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”.
Romanian 2021
Mi se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime, mergând spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale mulțimii aflate la sărbătoare.
Romanian BDK
Мь-адук аминте ши-мь вэрс тот фокул инимий ын мине кынд мэ гындеск кум мерӂям ынконжурат де мулциме ши кум ынаинтам ын фрунтя ей спре Каса луй Думнезеу, ын мижлокул стригэтелор де букурие ши мулцумире але уней мулцимь ын сэрбэтоаре.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţămire ale unei mulţimi în sărbătoare.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Mi-aduc aminte și-mi vărs tot focul inimii în mine când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțime și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale unei mulțimi în sărbătoare.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.