Psalms 90:10 — Compare Translations

10 translations compared side by side

Romanian 1931
Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani, sau la cei în putere optzeci de ani; totuși mândria lor este muncă și durere; căci se duc iute și noi zburăm.
Romanian 2014
Ani șaptezeci, pe-a lumii față, Numără biata noastră viață. Cei tari, care sunt printre noi, Optzeci de ani ating apoi. Lucrul cu care se mândrește Omul, atât cât viețuiește, E numai trudă și durere, Căci anii trec și-apoi el piere.
Romanian 2015
Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; și dacă din cauza puterii ar fi optzeci de ani, totuși puterea lor este muncă și întristare, căci trece repede și noi zburăm.
Romanian 2018
În general, oamenii trăiesc șaptezeci de ani; iar cei care rezită mai mult, ajung chiar până la vârsta de optzeci de ani. Dar cei mai mulți dintre acești ani sunt trăiți doar în necaz și în chin. Ei trec repede; și noi zburăm…
Romanian 2020
[Numărul] zilelor anilor noștri ajunge la șaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă și chin, pentru că trec repede și noi ne ducem.
Romanian 2021
Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci. Cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și muncă grea, căci trec repede, iar noi zburăm.
Romanian BDK
Аний веций ноастре се ридикэ ла шаптезечь де ань, яр, пентру чей май тарь, ла оптзечь де ань; ши лукрул ку каре се мындреште омул ын тимпул лор ну есте декыт трудэ ши дурере, кэч трек юте, ши ной збурэм.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trec iute, și noi zburăm.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.