Revelation 14:20 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Și teascul a fost călcat afară din cetate și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor pe o depărtare de o mie șase sute de stadii.
Romanian 2009
Şi teascul a fost călcat în afara cetăţii şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o distanţă de o mie şase sute de stadii.
Romanian 2014
Că teascul ce a fost umplut Cu strugurii, a fost luat Și cu picioarele călcat Apoi, afară din cetate. Valuri de sânge, revărsate Au fost, din el, și s-au întins, Încât o-ntindere-au cuprins; O mie șasesute-avea, De stadii dar, întinderea. Sângele ce s-a revărsat, Mare, apoi, s-a ridicat Încât ajuns-a-ncetișor, Pân’ la zăbala cailor.”
Romanian 2015
Și teascul a fost călcat în picioare în afara cetății și din teasc a ieșit sânge până la frâiele cailor, pe o întindere de o mie șase sute de stadii.
Romanian 2018
„Teascul” a fost „călcat cu picioarele” în exteriorul orașului; și a ieșit din acel teasc atât de mult sânge, încât ajunsese până la zăbalele cailor pe o distanță de aproximativ o mie șase sute de stadii.
Romanian 2020
Strugurii au fost striviți în teasc, în afara cetății, și a ieșit sânge din teasc până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie șase sute de stádii.
Romanian 2021
Strugurii din teasc au fost călcați în picioare în afara cetății și, din teasc, a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii.
Romanian 2022
Și teascul a fost călcat în picioare în afara cetății; și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie șase sute de stadii.
Romanian 2023
Teascul a fost călcat în picioare în afara cetății și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii.
Romanian BDK
Ши тяскул а фост кэлкат ын пичоаре афарэ дин четате; ши дин тяск а ешит сынӂе пынэ ла зэбалеле каилор, пе о ынтиндере де о мие шасе суте де стадий.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sînge, pînă la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Și teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie șase sute de stadii.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.