Revelation 2:18 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
Și îngerului bisericii din Tiatira scrie: Acestea zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii săi ca flacăra de foc și picioarele sale sunt asemenea aramei lucitoare.
Romanian 2009
Iar îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Aşa spune Fiul lui Dumnezeu, Cel ce are ochii ca para focului, iar picioarele asemenea aramei:
Romanian 2014
Scrie-i la îngerul pe care, În Tiatira-n frunte-l are Biserica: „Iată ce-a spus Fiul Părintelui de Sus; Privirile ochilor Lui Sunt ca și para focului; Picioarele Îi par să fie Ca și arama ruginie, Aprinsă și strălucitoare, Arsă în focul de cuptoare.
Romanian 2015
Și îngerului bisericii din Tiatira, scrie- i: Acestea le spune Fiul lui Dumnezeu, care are ochii săi ca flacăra focului și picioarele sale asemănătoare aramei fine;
Romanian 2018
Scrie următorul mesaj pentru îngerul comunității de creștini din Tiatira: «Fiul lui Dumnezeu, ai Cărui ochi sunt ca flacăra focului și care are picioarele ca bronzul strălucitor, îți spune:
Romanian 2020
Iar îngerului Bisericii din Tiatíra scrie-i: așa spune Fiul lui Dumnezeu, cel care are ochii ca flacăra focului și picioarele, asemenea bronzului strălucitor:
Romanian 2021
Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce are ochii ca flacăra focului și picioarele asemenea bronzului încins:
Romanian 2022
Îngerului bisericii din Tiatira scrie‑i: «Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului și picioarele ca arama aprinsă:
Romanian 2023
Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: «Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, Cel care are ochii ca flacăra focului și ale Cărui picioare sunt asemănătoare aramei strălucitoare:
Romanian BDK
Ынӂерулуй Бисеричий дин Тиатира скрие-й: ‘Ятэ че зиче Фиул луй Думнезеу, каре аре окий ка пара фокулуй ши але кэруй пичоаре сунт ка арама апринсэ:
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie- i: ’Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă:
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: «Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului și ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: "Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă: